Ultimele Știri

Cod galben de polei în București și alte 5 județe

Vremea se menţine rece în regiunile extracarpatice, în timp ce în restul ţării va fi mai cald decât ar fi normal pentru această perioadă a anului. În sud şi în est norii vor fi prezenţi toată ziua şi va ploua, iar în Moldova şi la munte, trecător vor cădea ninsori şi lapoviţă. Pe suprafeţe restrânse, în Moldova şi Muntenia se va semnala polei. Vântul va sufla tare în sudul Banatului, al Transilvaniei, pe litoral şi la munte.

Meteorologii avertizează că va fi cod galben de polei în București și încă în 5 județe precum Călărași, Ialomița, Galați, Neamț și Vâlcea. Șoferii trebuie să circule cu atenție, pentru a nu avea loc evenimente nefericite. 

Sâmbătă va ploua în cam toată ţara, exceptând nordul  Moldovei şi zona montană înaltă, unde vor cădea precipitaţii mixte. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 15 l/mp în regiunile sudice şi la munte. Pe arii restrânse se menţin condiţiile pentru producerea poleiului. Vântul va sufla tare în sudul Banatului şi al Transilvaniei şi pe crestele montane. Temperaturile maxime, la nivelul întregii ţări vor fi cuprinse între minus 1 şi 11 grade cu plus. În Bucureşti  vremea va fi închisă şi rece, cu 2 grade maxima la prânz.

Continuă să plouă şi duminică, iar în jumătatea de nord a Moldovei şi pe crestele montane vor cădea ninsori şi lapoviţă. Izolat se va forma polei. Temperaturile maxime pornesc de la minus 1 grad în Moldova  şi se opresc la 9 grade în nord- vest. În Bucureşti săptămâna se încheie cu ploi, vânt moderat şi cel mult 3 grade la prânz.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*