Cod galben de ploi, vânt şi descărcări electrice în centrul şi în zona de est a ţării, de duminică până luni seară

  • Adelina Mitrache
  • 10 aprilie 2016
  • Social
ploi

Meteorologii au emis o atenţionare cod galben valabilă de duminică, de la ora 15 şi până luni, la ora 23, în care anunţă că vor urma ploi abundente în 16 judeţe din zona centrală şi de est a ţării, în special din apropierea Carpaţilor Orientali şi a Carpaţilor Meridionali.

Meteorologii anunţă că vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în regiunile din sudul, centrul şi estul ţării unde va ploua torenţial pe suprafeţe mari. În zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, în nordul Munteniei, precum şi în jumătatea sudică a Moldovei, cantităţile de apă vor depăşi local 30…40 l/mp şi izolat 60…70 l/mp.

În după-amiaza de duminică sunt prognozate descărcări electrice şi, izolat, intensificări de scurtă durată ale vântului sau chiar grindină.

Administraţia Naţională de Meteorologie transmite în avertizarea cod galben şi că în restul Munteniei, inclusiv în municipiul Bucureşti, în Dobrogea şi în jumătatea de nord a Moldovei va ploua acumulându-se 15 până la 20 de litri pe metrul pătrat.

harta

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *