Ultimele Știri

Cod galben de ploi și vijelii. Ce zone vor fi afectate

Mai multe judeţe din nordul, vestul şi centrul ţării se află sub atenționare de cod galben de ploi, descărcări electrice şi vijelii, valabilă de duminică de la ora 14, până luni la ora 6 dimineaţa.

Meteorologii avertizează că „în intervalul menţionat, în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în toate zonele montane vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată”.

„Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua şi aspect de vijelie şi pe arii restrânse grindină. Se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20…25 l/mp şi izolat 50…60 l/mp”, se mai spune în atenţonare.

Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala şi în restul teritoriului, mai ales în seara zilei de duminică şi în primele ore ale nopţii, dar pe spaţii mai restrânse, conform meteorologiloor.

A doua parte a zilei de duminică vine cu averse torențiale, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină, în special în zonele de deal și de munte.

Pe parcursul zilei de duminică, 3 iulie, „local în Câmpia Română disconfortul termic va fi ridicat, iar indiceletemperatură – umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi”.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*