Ultimele Știri

Cocaina a adus performanţe înotătorilor francezi

Amaury Leveaux carte

După scandalul imens de dopaj din ciclismul mondial, unul nou a izbucnit în nataţie, după ce unul dintre campionii olimpici ai Franţei a recunoscut că mai mulţi colegi de-ai săi se droghează sistematic cu cocaină în timpul antrenamentelor.

Cvadruplul medaliat olimpic Amaury Leveaux a mărturisit în cartea sa autobiografică „Sex, Droguri şi Înot” că nataţia din ţara sa natală este afectată de dopaj, iar înotătorii de elită se droghează pentru a-şi creşte performanţele în bazin.

„Unii dintre noi nu se opreau la o liniuţă, ci era doar drumul pe care mergeau cu viteză mare, viteză pe care doar cocaina ţi-o dă”, scrie acesta.

În destăinuirile sale, Leveaux a spus că şi el a încercat să se drogheze, iar efectele cocainei sunt mai mult stimulatoare decât relaxante.

„Cocaina îţi dă sentimentul de invincibilitate şi îţi elimină oboseala, te face să îţi forţezi limitele şi te transformă într-un luptător pregătit pentru orice”.

În alte episoade relatate din viaţa sa dintre antrenamente, cantonamente şi competiţii, sportivul a menţionat că în timpul Jocurilor Olimpice din Londra, unde a cucerit aurul la ştafeta 4×100 m liber, a fost tentat mai multe ori să încerce acest drog împreună cu cei mai buni înotători francezi. Chiar antrenorii ştiau că ei întrebuinţau cocaină, iar când aflau că vor avea loc teste antidoping, îi avertizau.

„Îmi amintesc într-o seară, în timpul Jocurilor Olimpice, unul dintre antrenori a venit prn toate camerele noastre pentru a ne pune în gardă cu posibilitățile a efectua a doua zi teste antidoping. El a accentuat să evităm cocaina. Mi s-a părut ciudat acest lucru”.

La aceeaşi Olimpiadă, Franţa a cucerit nu mai puţin de 7 medalii de aur în concursurile de nataţie, iar Federaţia de Tenis a negat că aceste lucruri s-ar fi întâmplat.

Totuşi, interesant e faptul că cocaina este interzisă în timpul competiţiilor, însă nu şi în timpul antrenamentelor.

Cel mai probabil va fi iniţiată o anchetă la nivel naţional, iar dacă se va adeveri ceea ce relatează Leveux, atunci cu siguranţă se va lăsa cu penalizări şi ancheta se va extinde la nivel mondial.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*