Ultimele Știri

CNA cere posturilor TV să nu difuzeze imagini de la ceremoniile funerare ale victimelor din Colectiv

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) recomandă televiziunilor să nu filmeze şi să nu difuzeze imagini de la priveghiurile şi de la ceremoniile funerare ale victimelor tragediei din clubul Colectiv, conform Mediafax.

Recomandarea a fost adoptată cu unanimitatea membrilor CNA prezenţi la şedinţa de marţi (Răsvan Popescu, Dorina Rusu, Radu Herjeu, Gabriel Tufeanu, Laura Georgescu, Viorel Buda, Lorand Turos şi Florin Gabrea), la propunerea lui Gabriel Tufeanu.

Consiliul Naţional al Audiovizualului va monitoriza dacă televiziunile respectă această recomandare.

CNA a decis să facă această recomandare tuturor televiziunilor după ce a primit un apel de la familia lui Mihai Alexandru şi cea a Cătălinei Ioniţă, victime ale tragediei din clubul Colectiv, care a fost transmis luni şi presei.

Pe de altă parte, CNA va analiza şi modul în care tragedia din Colectiv a fost reflectată la televiziuni, ca urmare a unei autosesizări a membrului Consiliului Dorina Rusu. În plus, CNA a primit până în momentul difuzării acestei ştiri un număr de şapte sesizări de la telespectatori privind modul în care televiziunile au reflectat subiectul tragediei din Colectiv.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*