Ultimele Știri

Clubul Colectiv va fi incendiat controlat

colectiv

Clubul Colectiv va fi incendiat controlat, miercuri, în cadrul unui experiment judiciar ce va constitui segmentul cel mai important al expertizei făcute de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) Petroşani în acest dosar.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că acest experiment judiciar, constând în incendierea controlată a clubului, reprezintă faza finală a expertizei INSEMEX în dosarul de ucidere şi vătămare corporală din culpă deschis de Parchetul instanţei supreme după incendiul din Colectiv.

La experiment vor fi prezenţi experţi INSEMEX Petroşani, procurori, poliţişti şi pompieri.

Urmare a experimentului, anchetatorii vor şti dacă artificiile au cauzat aprinderea bureţilor de antifonare din club şi incendiul care a urmat.

Localul va fi parţial amenajat ca la momentul producerii incendiului, respectiv vor fi folosite acelaşi tip de artificii, acelaşi tip de burete şi va fi amplasat mobilier într-un mod cât mai asemănător, pe baza imaginilor şi videoclipurilor recuperate de anchetatori.

Sursele citate au mai spus că patronii clubului sunt audiaţi marţi în legătură cu achiziţia buretelui de antifonare, a amenajării interioare a clubului şi a amplasării unui container ce servea drept anticameră la intrarea în local, care ar fi făcut dificilă evacuarea.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) fac cercetări într-un dosar de ucidere şi vătămare corporală din culpă, deschis în urma incendiului ce a avut loc în seara de 30 octombrie în clubul Colectiv, în timpul concertului trupei Goodbye to Gravity, ce a inclus efecte pirotehnice. Martorii relatau după incendiu că, după declanşarea artificiilor, a luat foc buretele de antifonare care acoperea un stâlp pe care erau montate artificii, şi apoi întreg tavanul, acoperit cu acelaşi material. Reprezentantul firmei care a făcut antifonarea în clubul Colectiv spunea după incendiu că patronii localului nu au ales un burete ignifugat pentru că era prea scump.

Până în prezent, procurorii PICCJ i-au pus sub urmărire pe patronii clubului, Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, care sunt arestaţi preventiv din 3 noiembrie, pe pirotehnicianul Viorel Zaharia, care a instalat artificiile pentru concert, pe administratorul firmei Golden Ideas Fireworks Artists, care a furnizat artificiile, Daniela Niţă, şi pe directorul societăţii, Cristian Niţă, aceştia trei fiind cercetaţi în arest la domiciliu.

PICCJ susţine că „incendiul s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spaţiul respectiv au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condiţiile amenajării interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi si tavan, respectiv perete antifonat), cu consecinţa morţii şi vătămării corporale a mai multor persoane aflate în club”.

Procurorii au constatat şi că artifiicile folosite la concertul Goodbye to Gravity erau destinate a fi folosite doar în spaţiu deschis, conform instrucţiunilor de utilizare, care erau însă în limba bulgară.

Patronii clubului şi pirotehnicianul Viorel Zaharia sunt acuzaţi de ucidere din culpă, iar patronii firmei care a furnizat artificiile sunt cercetaţi pentru favorizarea făptuitorului şi sustragerea sau distrugerea de probe sau de înscrisuri.

Potrivit procurorilor, ulterior producerii incendiului din clubul Colectiv, Daniela şi Cristian Niţă „au procedat la distrugerea şi sustragerea de documente ce constituie probe, pentru a împiedica sau îngreuna cercetările în cauză, precum şi cu scopul de a-l ajuta pe inculpatul Zaharia Viorel pentru a nu fi traşi la răspundere penală”, susţin procurorii.

Bilanţul incendiului produs în 30 octombrie în clubul Colectiv a ajuns la 62 de morţi, după ce o altă persoană – o tânără de 24 de ani – a murit, marţi dimineaţă, la Spitalul de Arşi din Capitală.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. Aproape 150 de răniţi au fost internaţi în spitale din Capitală, peste jumătate fiind în stare critică şi foarte gravă. Un număr de 39 de răniţi au fost transferaţi în spitale din străinătate. Dintre persoanele internate, 35 au murit, 24 în ţară şi 11 în străinătate.

Marţi, în spitale din Capitală mai sunt internate 18 persoane rănite în incendiul din Colectiv, dintre care una în stare critică. În clinicile din străinatate mai sunt internaţi 22 de pacienţi, dintre care opt în Belgia, câte patru în Marea Britanie şi Olanda, câte doi în Israel, Austria şi Germania.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*