Circa 250 de persoane consumă o treime din bugetul alocat indemnizaţiilor de creştere a copilului. Cea mai mare indemnizaţie ajunge la 35.000 de euro

  • Adrian Marinescu
  • 5 septembrie 2016
  • Social
mama copil bebe

Circa 250 de persoane, reprezentând 0,17 la sută din numărul beneficiarilor indemnizaţiilor de creştere a copilului, consumă o treime din bugetul alocat la nivel naţional, cea mai mare indemnizaţie ajungând la 35.000 de euro, anunţă, luni, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

Un procent de numai 0,17 la sută din totalul celor 142.990 beneficiari de indemnizaţie pentru creşterea copilului (ICC), adică 242 persoane, consumă o treime din bugetul alocat, existând chiar cuantumuri care ajung la echivalentul în lei a 35.000 euro, arată Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).

După numai o lună de aplicare a măsurii adoptate în prima parte a anului de către Parlament – prin care cuantumul ICC a fost majorat la 85 la sută din media veniturilor nete realizate în ultimul an înainte de naşterea copilului, adopţia, încredinţarea în vederea adopţiei, luarea în plasament sau în tutelă –  se înregistrează deja un dezechilibru în distribuirea echitabilă a resurselor bugetare alocate pentru plata ICC, iar această situaţie trebuie dezbătută public în următoarea perioadă, spun reprezentanţii MMFPSPV.

În topul indemnizaţiilor pentru creşterea şi îngrijirea copilului, la nivel naţional, conduce o persoană din judeţul Sibiu, care primeşte lunar 159.084 de lei (circa 35.000 de euro). Ea a realizat venituri ca membru asociat sau persoană autorizată să desfăşoare o activitate independentă, potrivit Ministerului Muncii.

Locul doi al topului realizat de MMFPSPV este ocupat de o persoană din Bucureşti care încasează lunar 94.168 de lei, în timp ce pe locul trei se află o persoană din Constanţa, care primeşte o indemnizaţie lunară de 74.693 de lei.

Pe ultimele trei locuri ale topului se află o persoană din Bacău care primeşte 38.936 de lei după ce a realizat venituri pe bază de contract de muncă/raport de serviciu, o persoană din Timiş, care încasează lunar 38.506, ea realizând venituri atât pe bază de contract de muncă/raport de serviciu, cât şi din profesii liberale şi o persoană din Hunedoara, care primeşte 37.171, ea realizând în ultimele 12 luni venituri ca membru asociat sau persoană autorizată să desfăşoare o activitate independentă.

Începând cu 1 iulie 2016, data la care Guvernul a implementat, la propunerea Parlamentului, actul normativ prin care a fost majorat la 85 la sută cuantumul ICC, la agenţia naţională şi la agenţiile teritoriale de plăţi şi inspecţie socială au fost depuse 142.990 dosare – 129.226 femei şi 13.764 bărbaţi, potrivit datelor MMFPSPV.

Limita minimă a indemnizaţiei în România este 1.063 lei, reprezentând 85 la sută din salariul minim brut pe ţară garantat în plată de 1.250 lei.

Impactul bugetar pentru plata drepturilor aferente lunii iulie a fost de 70 milioane lei, cu 20 milioane lei mai mult faţă de estimarea iniţială, precizează Ministerul Muncii.

Media cuantumului ICC, la nivel naţional, a fost de 1.404 lei, potrivit unui studiu realizat la solicitarea ministrului Muncii, Dragoş Pîslaru. Cea mai mică valoare medie s-a înregistrat la Suceava – 1.182 lei, iar cea mai mare în Bucureşti, în Sectorul 1, unde cuantumul a fost de 2.445 lei.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *