Ultimele Știri

Circa 220 de interlopi și maneliști au de justificat averi de peste 1 milion de lei

interlopi ANAF

Peste 100 de persoane fizice din cele 313 selectate de ANAF în primă fază pentru verificarea fiscală au de justificat sume cuprinse între 1 milion de lei şi 5 milioane lei, aproape 50 de persoane au fost găsite cu diferenţe nedeclarate de 5-10 milioane lei, iar 35 de persoane cu 10-20 milioane lei.

Astfel, 118 persoane fizice au fost depistate cu averi nejustificate între 1 şi 5 milioane lei, 48 de persoane cu 5-10 milioane lei, 35 persoane fizice cu 10-20 milioane lei, iar 18 contribuabili trebuie să justifice sume de peste 20 milioane lei, potrivit situaţiei pe intervale de risc fiscal transmise de ANAF pentru primele 313 persoane selectate pentru verificări fiscale prealabile documentare (VFPD), rezultată în urma analizelor de risc efectuate în luna mai.

Aceste persoane trebuie să aducă justificări pentru diferența între alocările de fonduri precum cheltuieli, constituiri de depozite sau investiții dintr-o perioadă, din care au fost scăzute eventualele surse neimpozabile, și veniturile declarate în aceeași perioadă.

Încă 40 de persoane au fost identificate cu sume de justificat între 500.000 lei şi 1 milion lei, 45 de persoane cu sume intre 100.000 lei şi 500.000 lei, iar 9 contribuabili au fost găsiţi cu diferenţe între 50.000 lei şi 100.000 lei.

„Persoanele care prezintă risc de nedeclarare mai mic de 1 milion de lei au fost selectate, în cea mai mare parte, datorită faptului că sunt rude sau afini cu persoane încadrate în tranșele superioare de risc, selectarea făcându-se concomitent, potrivit prevederilor legale”, se arată în comunicatul ANAF.

Procedura de aplicare a metodelor indirecte pentru stabilirea bazei impozabile ajustate prevede că activitatea de gestionare a riscurilor pe care persoanele fizice le prezintă pentru administraţia fiscală se realizează prin procesarea şi elaborarea listei persoanelor care depăşesc riscul minim, elaborarea propunerilor pentru efectuarea verificării fiscale prealabile documentare, având în vedere valoarea riscului de nedeclarare, în ordinea descrescătoare, cu respectarea valorii riscului minim stabilit.

Dacă din informaţiile deţinute, organul fiscal identifică existenţa în listă a unor persoane care au calitatea de soţ/soţie, rude sau afini până la gradul al II-lea inclusiv, elaborarea propunerilor se face concomitent pentru toate aceste persoane.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*