Cioloş: Reglementările pentru infecțiile nosocomiale nu au mai fost modificate din 1982

ciolos

Premierul Dacian Cioloș a anunțat marți că în perioada următoare vor fi modificate mai multe acte normative din domeniul medical, unul dintre acestea vizând testele pentru infecțiile nosocomiale din spitale, care nu a mai fost modificat de dinainte de 1989.

„O hotărâre de guvern cu sancțiuni o să intre pe ordinea de zi a Guvernului de mâine. La fel, este un ordin de ministru care va fi semnat astăzi. Pe săptămâna viitoare vom veni cu un alt ordin de ministru care să vizeze mai ales partea de teste pe infecțiile nosocomiale, acel ordin care din 1982 nu a mai fost modificat, ba chiar după ’90 au fost eliminate mai multe lucruri de acolo, ceea ce a făcut ca în momentul de față chiar și aceste teste de sanitație nu sunt făcute după o procedură care să fie foarte clar definită. În consecință, nici în momentul în care se fac verificările eficienței produselor în spitale nu avem o procedură clară la nivel național”, a explicat Cioloș la sediul Ministerului Sănătății, după o întâlnire cu secretarii de stat.

El a precizat că vor fi făcute „clarificări” în privința procedurilor de achiziție a biocidelor.

„Vom veni și cu niște clarificări în privința procedurilor de achiziție a biocidelor, în așa fel încât să ne asigurăm că în toate spitalele, chiar dacă contractele se fac la nivelul spitalelor, sunt respectate aceleași proceduri și aceleași standarde vizavi de calitatea produselor respective. (…) Vom veni cu precizări și prevederi mai clare legate de toate contractele care se vor semna de acum înainte pentru aceste produse tocmai pentru a ne asigura că produsele de acum înainte vor avea calitatea care este prevăzută în contract. Să nu ne mai limităm doar la preț sau la aceste verificări care sunt făcute la intrarea pe piață”, a afirmat prim-ministrul.

În cursul zilei de marți, Cioloș va semna reconfirmările delegărilor de atribuții pentru secretarii de stat din Ministerul Sănătății.

„Am trecut apoi în revistă și alte lucruri de actualitate legate de agenda ministerului, urmează să ne mai vedem săptămâna viitoare. Astăzi o să semnez, să reconfirm delegările de atribuții pentru secretarii de stat care urmează să continue să își desfășoare activitatea, fiecare pe aria lui de responsabilitate”, a mai declarat premierul.

Dacian Cioloș a preluat funcția de ministru interimar al Sănătății după demisia lui Patriciu Achimaș-Cadariu.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *