CIOLOȘ: „Nu poți lupta singur împotriva terorismului”

dacian ciolos

Prim-ministrul, Dacian Cioloș, a fost prezent, joi, la sediul Ambasadei Belgiei în România, unde a semnat în cartea de condoleanțe deschisă în memoria victimelor atentatelor de la Bruxelles. Cu această ocazie, premierul a făcut apel la solidaritate și cooperare între statele membre U.E.

„Este un moment dificil nu doar pentru Belgia şi pentru Bruxelles, este un moment dificil pentru Europa, pentru Uniunea Europeană. Din punctul meu de vedere, este o chemare în plus la solidaritate. Cu un astfel de flagel cum este terorismul nu poţi să te lupţi singur, oricât de puternic ai fi. După cum vedeţi, este o modalitate foarte laşă de a acţiona, care este contrară valorilor pe care le avem noi în Europa, cu care din păcate nu suntem obişnuiţi”, a declarat premierul.

Dacian Cioloș a subliniat importanţa cooperării între statele europene, în contextul în care trebuie menţinut „spaţiul de libertate” din Uniune.

„Cred cu tărie că doar prin întărirea cooperării între noi, între statele membre ale UE, putem să menţinem în acelaşi timp spaţiul de libertate pe care îl avem în UE, pentru că acesta este cel mai mult pus la încercare în momentul de faţă, pentru că tendinţa fiecărui stat membru este de a se replia pentru a se proteja. Deci, cred că pentru a putea păstra acest spaţiu de libertatea, soluţia este să întărim cooperarea”, a subliniat premierul.

Întrebat cu privire la eventualitatea unor noi ameninţări în cazul României, Cioloş a spus că autorităţile sunt în stare de vigilenţă şi că nu au fost semnalate ameninţări suplimentare, transmite Agerpres.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *