Cioloş: Ne coordonăm cu Spania şi India privind înfiinţarea tribunalului împotriva terorismului

Premierul României Dacian Cioloș a declarat că România se va coordona cu Spania și India pentru înființarea unui tribunal internaţional împotriva terorismului.

Cioloș a menționat că a primit deja semnale de susținere pentru acest proiect.

”La discuţia informală pe care am avut-o eu am reiterat un punct de vedere al României, o propunere a României, împreună cu Spania, de altfel, să trecem dincolo de declaraţiile politice şi să găsim mijloace prin care să întărim capacitatea comunităţii internaţionale de a reacţiona în astfel de situaţii. Noi am propus crearea unui tribunal internaţional împotriva terorismului, în care să fie tratate şi judecate astfel de situaţii, pentru a da un mesaj clar că se poate acţiona la nivel multilateral şi folosind instrumente mai puternice decât declaraţiile politice, instrumente juridice”, a spus Cioloş, potrivit unor declaraţii de presă publicate pe site-ul Guvernului.

O idee similară a avenit și din partea Indiei, țară cu care România s-ar putea, de asemenea, coordona.

”Şi am primit mai multe semnale de susţinere. Am văzut o idee similară de a acţiona la nivel juridic, internaţional, venită şi din partea Indiei”, a precizat premierul.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *