Cioloș: ”În sănătate și în educație trebuie luate măsuri politice sau guvernamentale ferme”

dacian ciolos

Premierul Dacian Cioloș a vorbit, marți, în deschiderea dezbaterii publice privind noua Strategie Națională Anticorupție, despre corupție și despre măsurile ferme care trebuie luate în educație și sănătate.

Acesta a declarat că este nevoie de o reformă din partea statului sau din partea Guvernului, menționând că, în multe cazuri, ”corupția ucide”.

„Corupția ucide! Vă amintiți de acest slogan, în urmă doar cu câteva luni, și iată că vedem astăzi, în multe situații — corupția coroborată cu indiferența — și e important să subliniem acest lucru — poate să ucidă literalmente, am văzut cazuri în sănătate, și poate să ucidă social prin alienare, atunci când aceste ingrediente — corupția și indiferența — le întâlnim în educație (…). Ca să dau doar două exemple din două domenii în care există un sentiment clar în societate că avem nevoie de reformă, dar avem impresia că această reformă trebuie să vină doar din partea statului sau a Guvernului”, a spus premierul Cioloș, la dezbaterea organizată la Palatul Victoria.

Premierul a precizat că atât în sănătate, cât și în educație trebuie luate măsuri politice, dar este nevoie și de o schimbare de atitudine.

„Pot să vă asigur că în ambele domenii — și în sănătate și în educație — trebuie luate măsuri politice sau guvernamentale ferme, dar în ambele domenii, fără o schimbare de atitudine din partea noastră, ca beneficiari ai serviciilor publice din sănătate și din educație, nu o să reușim să eliminăm nici corupția și mai ales indiferența”, a afirmat Cioloș.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *