Chirițoiu, despre plafonarea tarifelor RCA: Am deschis „cutia Pandorei”. Este periculos

  • Nicoleta Ungureanu
  • 17 septembrie 2016
  • Social

Plafonarea prețurilor RCA ar putea determina grupuri de interese din alte sectoare economice să ceară același lucru, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

„Rămâne problema strategică, faptul că am deschis „cutia Pandorei”. Pentru prima dată, am acceptat că ar fi posibilă o intervenție a statului să se plafoneze prețurile. Este foarte posibil ca, la RCA, să se ajungă la o plafonare pentru șase luni, lucru permis de Legea concurenței, dar, repet, pentru situații excepționale. Până acum această clauză nu a mai fost folosită decât o singură dată, în 1997, pentru un subiect relativ minor”, a spus Chirițoiu, în cadrul unui seminar organizat de Consiliul Concurenței la Sinaia.

Chirițoiu a amintit că, în perioada de boom al cotației petrolului, s-a încercat plafonarea prețului carburanților, însă până la urmă acest lucru nu s-a făcut. Între timp, prețul petrolului a scăzut foarte mult și prețurile la pompă s-au diminuat și ele.

„Nu am vrea să devină o practică (plafonarea prețurilor — n.r.), de-asta spun că este un risc strategic. Odată deschisă această posibilitate, poate să crească apetitul și altor grupuri de interese din alte sectoare economice, să vină cu acest gen de propuneri. Este periculos, întrucât cea mai bună protecție este concurența între actorii din piață. Dacă vine statul și stabilește el un preț, e un risc ca statul să cartelizeze piața. În loc ca acest lucru fie făcut de companii, întâlnindu-se pe la colțuri, vine statul și îi cartelizează el și, pe termen mediu, este mai rău pentru consumatori”, a subliniat Chirițoiu.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *