Ultimele Știri

CFR Cluj şi-a recuperat punctele la TAS şi revine pe podiumul Ligii 1

CFR

Din zona retrogradării, CFR Cluj revine pe locul 3 în Liga 1, după ce Tribunalul Sportiv de la Laussane a anulat decizia FRF-ul de a-i depuncta pe feroviari cu 24 de puncte.

CFR Cluj a avut câştig de cauză la TAS şi va primi înapoi cele 24 de puncte luate de Comisiile FRF. Curtea supremă a fotbalului European a considerat eronată decizia Comisiilor de Disciplină şi de Recurs a FRF, reprezentate şi ele în proces.

Astfel, clujenii nu doar că scapă de retrogradare, dar trec pe locul 3, din campionatul românesc, cu 54 de puncte.

„Decizia comisiilor FRF a fost anulată în integralitate. Ştiam că argumentele noastre legale sunt mai puternice decât cele de la FRF. Din punct de vedere legal, am considerat că stăm foarte bine încă de la prima instanţă, iar organismele de judecată române trebuiau să respecte legea română, dar au ignorat acest lucru. Este o decizie care îndreaptă lucrurile, era păcat să fie pierdute punctele câştigate pe teren” a spus Zăvăleanu, administratorul judiciar al clubului de pe Someş.

Tribunalul Sportiv a apreciat faptul că în ziua în care CFR a intrat în insolvenţă nu se putea lua nicio decizie disciplinară împotriva ei.

În urma acestei decizii, Gaz Metan intră în zona retrogradării cu doar două etape înainte de finalul sezonului.

Amintim că CFR Cluj a fost penalizată cu 24 de puncte de Comisiile din România, ca urmare a restanţelor financiare către jucători.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*