Ultimele Știri

CFR Cluj a fost depunctată cu 24 de puncte

cfr cluj depunctata

Ca urmare a intrării în insolvență, CFR Cluj a fost depunctată cu 24 de puncte și a ajuns pe ultimul loc în clasamentul Ligii 1.

Tribunalul Comercial Cluj a admis, astăzi, cererea formulată de clubul CFR Cluj şi a dispus începerea procedurii de insolvenţă, astfel, echipa de fotbal a fost depunctată cu 24 de puncte de Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal.

Clubul feroviar poate face recurs la Comisia de Recurs şi apoi se poate adresa la TAS, unde au şanse importante de câştig.

După această penalizare, CFR a ajuns pe ultimul loc în Liga 1, cu doar cu 10 puncte, fiind la o lungime în spatele Rapidului și la opt puncte faţă de locul 12, ocupat de Pandurii, care asigură supravieţuirea în prima ligă.

Datoriile clubului, înscrise în cererea de intrare în insolvenţă, se ridică la peste 90 de milioane de lei, dintre care peste 50 de milioane de lei sunt datorii către stat.

În această situație, jucătorii neplătiţi vor intra la masa credală din procesul de insolvenţă şi vor mai avea de aşteptat pentru a-şi recupera banii.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*