Ultimele Știri

Cetăţean irakian, prins la Nădlac cu buletin românesc fals

politia de frontiera

Un tânăr din Irak este cercetat penal după ce a fost prins la frontiera cu Ungaria, în vama Nădlac, încercând să iasă din ţară cu o carte de identitate românească falsă, pentru care ar fi plătit 4.700 de euro, şoferul român care l-a transportat fiind şi el cercetat pentru trafic de migranţi.

Potrivit unui comunicat de presă remis, luni, de Poliţia de Frontieră Arad, un irakian de 24 de ani a fost prins în Vama Nădlac legitimându-se, la ieşirea din ţară, cu o carte de identitate falsă.

Irakianul călătorea în maşina unui român de 39 de ani, din Ilfov, iar documentul de identitate prezentat era românesc, însă, conform poliţiştilor de frontieră, nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond al unuia autentic.

Cei doi bărbaţi au fost conduşi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră, pentru verificări, aflându-se identitatea reală a irakianului, care este posesor al unui permis de şedere în România.

Tânărul a declarat că şi-a procurat documentul fals de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte, contra sumei de 4.700 euro, deoarece intenţiona să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen. El este cercetat penal în stare de libertate pentru fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei.

Totodată, şoferul român este cercetat pentru trafic de migranţi.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*