Cererea de insolvenţă a RADET a fost depusă la Tribunalul București. Magistraţii au stabilit ca prim termen data de 5 octombrie

  • Nicoleta Ungureanu
  • 26 septembrie 2016
  • Social
  • 0
RADET apa

Cererea de insolvenţă a RADET a fost depusă, vineri, la Tribunalul Bucureşti, iar magistraţii au stabilit ca prim termen data de 5 octombrie 2016, conform Mediafax.

RADET are datorii către Electrocentrale Bucureşti în valoare de peste 3,9 miliarde lei.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, săptămâna trecută, proiectul de hotărâre privind mandatarea Consiliului de Administraţie RADET Bucureşti de a lua toate măsurile tehnice, juridice şi economice necesare pentru asigurarea continuităţii activităţii regiei, pentru garantarea livrării agentului termic pentru populaţie şi instituţii.

În proiect a fost introdus un amendament de intrarea a RADET în insolvenţă, iar instituţia a depus vineri solicitarea de intrare în insolvenţă la Tribunalul Bucureşti.

Şi Consiliul de Administraţie al ELCEN a decis înaintarea cererii de intrare în insolvenţă a societăţii către Tribunalul Bucureşti, potrivit unui comunicat al companiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *