Ultimele Știri

Cerere DNA: Doar dacă plătesc prejudiciul pot fi eliberați condiționat

Laura Codruța Kovesi

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a sesizat conducerea Parchetului General cu analizarea oportunităţii promovării unui Recurs în Interesul Legii (RIL) în materia dispoziţiilor liberării condiţionate, în care arată că această trebuie să se aplice doar dacă persoană condamnată a achitat prejudiciul.

Procurorul şef al DNA a criticat dur, în trecut, activitatea ANAF şi a Ministerului Finanţelor, pe care le-a acuzat de performanţe slabe în ceea ce priveşte recuperarea prejudiciilor din dosarele de corupţie.

De asemenea, Laura Codruţa Kovesi a sugerat că, dacă cele două instituţii nu pot executa bunurile sechestrate de la persoanele condamnate pentru corupţie, ar putea renunţa la această sarcina, care ar putea fi preluată de Ministerul Justiţiei.

SECŢIUNEA a 6-a
Liberarea condiţionată

Art. 100

Condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii

(1) Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:

a) cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;

b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;

c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;

d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.

Litera c) este cea care aduce obligativitatea recuperării prejudiciului, care este inclus în obligația civilă a pedepsei. Vechiul Cod Penal era mult mai vag: ”Condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat”.

După noul Cod, singura posibilitate de eliberare înainte de termen fără să achiți tot ar fi ca, în fața judecătorului, cel închis să probeze că nu are nici o posibilitate să plătească.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*