Ultimele Știri

Cerere de urmărire penală pentru Petre Roman, Victor Stănculescu și Gelu Voican Voiculescu

iliescu roman

Parchetul de pe lângă instanța supremă a cerut președintelui României Klaus Iohannis să declanșeze procedurile necesare pentru a putea începe urmărirea penală a foștilor înalți demnitari, Petre Roman, Stănculescu Victor Atanasie și Gelu Voican Voiculescu. 

”În  conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din Constituţia României, art. 12 şi 19 din Legea nr. 115/1999, ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 270/2008, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Preşedintelui României declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de urmărire penală faţă de PETRE ROMAN, STĂNCULESCU VICTOR ATANASE şi VOICULESCU GELU VOICAN sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii, în perioada în care aceştia aveau calitatea de miniştri.

Faptele reţinute în sarcina acestora formează obiectul dosarului cunoscut generic „Mineriada din iunie 1990” aflat în instrumentarea procurorilor Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.  

Facem precizarea că, deşi faptele ce formează obiectul prezentei cauze au fost comise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, act normativ ce stabileşte procedura de urmat în cazul atragerii răspunderii ministeriale (norme de procedură de strictă şi imediată aplicare), procedura de sesizare a Preşedintelui României pentru a cere urmărirea penală a unui membru al Guvernului este aplicabilă şi în cauza de faţă.

De altfel, prin Decizia nr. 93 din 16 iunie 1999, Curtea Constituţională a statuat că, în privinţa mandatului de membru al Guvernului, Constituţia nu a instituit imunitatea, ci o altă măsură de protecţie, şi anume condiţionarea dreptului de a cere urmărirea lui penală pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei. Această măsură de ocrotire a interesului public subzistă şi după încetarea mandatului membrilor Guvernului, aşa încât este evident că, în privinţa infracţiunilor comise în exerciţiul funcţiei, punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului trebuie să se realizeze cu respectarea aceloraşi norme procedurale.” – se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*