Ultimele Știri

Ceremonie de validare a președintelui României, Klaus Iohannis, s-a încheiat. Cum a decurs aceasta

Curtea Constituțională a validat astăzi, 21 noiembrie, alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte al României. Președintele Traian Băsescu a fost și el prezent la ceremonie și și-a luat la revedere, ”în mod simbolic”, de la viața sa ca președinte al României.

Iohannis a profitat de discursul său în cadrul ceremoniei pentru a mulțumi încă o dată românilor de pretutindeni, pentru participarea lor activă la vot.

”Mulțumesc încă o dată aici cetățenilor României care au votat pe 2 și pe 16 noiembrie și evident în mod deosebit pe cei care m-au votat pe mine. A fost un vot puternic și foarte clar. Îi asigur pe toți că l-am înțeles. Este acesta desigur un moment festiv, dar în același timp vreau să remarc că acum după 25 de ani de la Revoluția română se încheie o etapă. Și românii prin votul lor au spus foarte clar: stop și de la capăt. Viziunea mea pe care am prezentat-o s-a împletit în mod fericit cu așteptările românilor”.

De asemenea, acesta le-a explicat românilor că activitatea sa în favoarea progresului României, se va întinde pe o perioadă îndelungată, iar lucrurile vor fi luate, așa cum spune și cartea sa, ”pas cu pas”. Președintele susține că și Constituția României are nevoie de anumite revizuiri ”din diferite motive”, dar că va fi președintele care respectă cu strictețe ceea ce este scris în Constituție.

”Privesc cu toată răspunderea drumul greu care ne așteaptă, la capătul căruia se află România prosperă și puternică. Le spun românilor încă o dată, azi, aici, cu ocazia validării rezultului alegerilor: că se poate construi o Românie prosperă și puternică. Nu se poate nici de azi pe mâine, nici peste noapte, vom construi România lucrului bine făcut în timp, pas cu pas”.

Klaus Iohannis a obţinut 6.288.769 voturi valabil exprimate, iar Victor Ponta 5.264.383 voturi, conform procesului-verbal întocmit de BEC.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*