Ultimele Știri

Centura Capitalei va fi gata abia peste 14 ani

trafic DN1

Noua centură a Capitalei, la nivel de autostradă, va fi contruită în două etape şi va fi finalizată în întregime până în anul 2030.  Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Marcel Boloş, a anunțat acest lucru într-o conferinţă pe teme de infrastructură.

În ceea ce priveşte Centura Capitalei, Master Planul General de Transport o tratează în două etape: o primă etapă este cea a centurii existente, şi aici, la centura existentă, pe partea de sud şi capetele de centură a părţii de nord sunt prevăzute în perioada de programare 2014-2020. După care urmează a doua etapă de dezvoltare a centurii, în perioada de programare 2020-2030, când e prevăzut pe zona Centurii de Nord, adică ringul 2, e prevăzută realizarea centurii ca obiect de sine stătător

Marcel Boloş- secretar de stat din Ministerul Transporturilor

În prezent, Ministerul Transporturilor pregăteşte cererea de finanţare pentru centura existentă, care urmează să fie lărgită la două benzi pe sens.

Centura Capitalei este una dintre şoselele cu cel mai mare trafic din Capitală Șoseaua  este de fapt un inel rutier în jurul Bucureştiului, cu câte o bandă pe sens şi treceri la acelaşi nivel. Pe Centura Capitalei sunt mari blocaje și șoferii trebuie să aibă o răbdare de fier pentru a ajunge la destinație.

Doar o porţiune de aproximativ 20 de kilometri din partea de nord a centurii, mai exact este vorba despre porțiunea de drum între localitățile ilfovene Chitila şi Voluntari, a fost lărgită la două benzi pe sens. 

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*