Ultimele Știri

Cele mai nesănătoase produse de post

În această perioadă a anului mulți credincioși ţin post. Nutriționiștii recomandă anumite produse de post pe care credincioșii ar trebui să le combine și astfel se va evita o anemie serioasă pentru cei care s-au hotărât să țină tot postul.

Mulți comercianți profită de această perioadă și au introdus pe piață fel și fel de produse de post, însă cele mai multe dintre ele sunt catalogate ca fiind nocive. În categoria produselor nocive întră pateurile vegetale și mezelurile din soia. Acestea conțin o cantitate mare de “E-uri”. Consumate în cantități mari aceste produse pot afecta sănătatea.

Pateul din soia conține la fel de mulți aditivi ca cel animal, poate chiar mai mulți. La fel și salamul, si crenvurștii de post sau șnițelul, care mai e și prăjit. În niciun caz nu trebuie să mâncăm zilnic astfel de produse”, recomandă dr. Eduard Adamescu, medic nutriționist.

Medicii nutriționiști recomandă câteva produse care pot fi consumate zilnic în perioada în care ținem post. Credincioșii pot mâncă brânză tofu și lapte de soia.

În această perioadă mulți credincioși tind să consume mai multă pâine, paste, margarină, fapt ce pot duce la dezechilibre ale greutății.

Totuși chiar dacă în această perioadă nu se consumă carne, organismul are nevoie de proteine și este indicat să consumăm alimente care conţin proteine vegetale, mai ales persoanelor care sunt obișnuite să mănânce multă carne zilnic.

“În perioada postului, proteinele necesare bunei funcționări a organismului ni le putem lua din mazăre, fasole, ciuperci, soia nemodificată genetic, măsline, semințe de floarea-soarelui, de dovleac, nuci, migdale, arahide, alune de pădure (conțin de trei ori mai mule proteine decât carnea)”, adaugă Eduard Adamescu.

Medicii nutriționiști nu recomandă ca persoanele care suferă de anumite boli, să țină tot postul.

“Postul nu este indicat copiilor sub 16 ani, persoanelor slăbite, care suferă de boli cronice (TBC, cancer, afecțiuni digestive) și gravidelor”, recomandă medicul Adamescu.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*