Ultimele Știri

Cele mai cumpărate cărți la Bookfest 2015

Bookfest 2015

„Cronică de Cotroceni”, de Adriana Săftoiu, şi „Cum s-a românizat România”, de Lucian Boia, se numără printre cele mai cumpărate volume la cea de-a zecea ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, desfăşurat în perioada 20 – 24 mai, la complexul Romexpo din Bucureşti.

La cea de-a zecea ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest au participat aproximativ 200 de edituri, care au adus publicului cititor peste un milion de volume, dintre care circa 4.000 de titluri noi. În cele cinci zile de desfăşurare a evenimentului, vizitatorii au putut lua parte la peste 300 de evenimente, printre care lansări, dezbateri şi colocvii, proiecţii cinematografice şi evenimente interactive.

La editura Polirom, cea mai apreciată carte de publicul cititor a fost „Cronică de Cotroceni”, de Adriana Săftoiu, poziţia a doua în topul vânzărilor fiind ocupată de volumul „Povestiri din Kolima (I)”, de Varlam Şalamov. Pe locul al treilea în clasamentul celor mai bine vândute cărţi la Bookfest se situează volumul „Numărul zero”, de Umberto Eco. Topul este completat de volumele „Opera poetică (I)”, de Paul Celan, şi „Frumuseţea va mântui lumea şi alte eseuri”, de Ion Vianu.

În ceea ce priveşte editura Cartea Românească, cel mai cumpărat volum la ediţia de anul acesta a Salonului Bookfest a fost „Fotograful Curţii Regale”, de Simona Antonescu. Pe locul al doilea în topul celor mai cumpărate cărţi se situează „Şoseaua virtuţii. Cartea Câinelui”, de Cristian Teodorescu, iar poziţia a treia este ocupată de „Moartea lui Sigfried”, de Octavian Soviany. Totodată, pasionaţii de literatură au achiziţionat volumele „Acte originale/ Copii legalizate” şi „Mecanica fluidului”, de Gheorghe Crăciun, precum şi „Totul trebuie tradus. Noua paradigma (un manifest)”, de Bogdan Ghiu, situându-le astfel în topul celor mai cumpărte cărţi la Bookfest 2015.

La editura Humanitas, cea mai cumpărată carte a fost „Cum s-a românizat România”, de Lucian Boia. Pe locul al doilea în topul vânzărilor s-a situat volumul „Dacopatia şi alte rătăciri româneşti”, de Dan Alexe, urmat de cartea „Noi vorbim, nu gândim. Nouă colecţie de perle româneşti”, de Horia-Roman Patapievici. În clasamentul celor mai cumpărate cărţi la ediţia de anul acesta a Bookfest s-au situat şi cărţile „Partea nevăzută decide totul” şi „«Ce-mi puteţi face, dacă vă iubesc!?» Eseu confesiv despre Ioan Alexandru”, de Dan C. Mihăilescu.

În ceea ce priveşte editura Humanitas Fiction, în topul preferinţelor s-a situat romanul „Supunere”, de Michel Houellebecq. Pe locul al doilea s-a poziţionat volumul „Orizontul”, de Patrick Modiano, iar pe locul al treilea, „Jocul Ripper”, de Isabel Allende. Topul este completat, în ordine, de „Mărturisirile escrocului Felix Krull”, de Thomas Mann, şi „Din inima Africii”, de Karen Blixen.

În topul Humanitas Multimedia s-au remarcat „Aforismele tranziţiei”, de Radu Paraschivescu, audiobook în lectura lui Andrei Pleşu, „Levantul”, de Mircea Cărtărescu, audiobook în lectura autorului, şi „Codul bunelor maniere astăzi”, de Aurelia Marinescu, audiobook în lectura autoarei.

Cele mai vândute cărţi din colecţiile de literatură au fost „Fata din tren”, de Paula Hawkins, „Personal”, de Lee Child, „Oona & Salinger”, de Frédéric Beigbeder, „Cine a fost Einstein?”, de Jess M. Brallier, şi „Vocea pumnalului”, de Patrick Ness.

Dintre titlurile publicate în colecţiile de psihologie, foarte apreciate de cititori au fost „Corespondenţa Freud – Jung”, de Sigmund Freud şi C. G. Jung, „Despre arta fericirii”, de Christophe André, „Ghidul DSM 5 pentru clinicianul inteligent”, de Joel Paris, „Sensurile ascunse ale vieţii”, de Stephen Grosz, şi „Copilul care îţi dă de furcă”, de Stanley I. Greenspan şi Jaqueline Salmon.

„Cum să te îndrăgosteşti”, de Cecelia Ahern, a fost vedeta editurii All la cea de-a zecea ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest. Un alt volum preferat de cititori a fost „Petru cel Mare. Viaţa şi lumea lui”, de Robert K. Massie. Pe locul al treilea în topul preferinţelor cititorilor se numără cele două volume din seria „Exploratorii”, de Erin Hunter: „Vol. 1, Începutul aventurii” şi „Vol. 2, Lacul Marelui Urs”. Topul editurii All la Bookfest este completat de volumele „Arta de a găsi dreapta măsură. Cum să te bucuri de viaţă”, de Anselm Grün, şi „Sub semnul lui Dylan”, de Enrique Vila-Matas.

Editura Nemira a participat la Salonul internaţional de Carte Bookfest cu peste 700 de titluri şi numeroase noutăţi editoriale. Pe primul loc în topul vânzărilor Nemira de anul acesta se află volumul ilustrat „Lumea de gheaţă şi foc”, de George R.R. Martin. Pe locul al doilea în preferinţele cititorilor este autobiografia faimosului Bear Grylls, „Noroi, transpiraţie şi lacrimi”, iar pe poziţiile a treia şi a patra se situează două titluri din colecţia „Babel”, „Viaţa de poveste a lui A.J. Fikry”, de Gabrielle Zevin, şi „O delicatesă”, de Muriel Barbery. Pe locul al cincilea în preferinţele cititorilor se află romanul „young adult” „Cei 100”, de Kass Morgan.

Pe primul loc în ceea ce priveşte titlurile pentru adulţi vândute de Litera la Bookfest 2015 se află „Sticletele”, de Donna Tartt. Pe locul al doilea se află „Capitalul în secolul XXI”, de Thomas Piketty, iar locul al treilea este ocupat de cartea „Lean In. Femeile, munca şi voinţa de a conduce”, scrisă de Sheryl Sandberg. Topul este completat de „Labirintul.Tratament letal”, de James Dashner, şi „Drumuri de vis prin Europa”.

În ceea ce priveşte editura Litera Mică, topul vânzărilor este alcătuit din „Cele mai frumoase poezii pentru copii”, cu versuri de Aurora Georgescu şi ilustraţii de Tony Wolf, CD-ul de cântece şi jocuri pentru copii „Atenţiune, accelerăm!” şi cărţile Disney „Învăţ să citesc. Regatul de gheaţă”, „Alte 365 de glume” şi „Violetta. Trăiască muzica!”.

În topul vânzărilor Grupului Editorial Corint s-a situat „Tărâmul viselor, o aventură în culori cu animale şi mii de flori”, ilustrată de Millie Marotta. Locul al doilea este ocupat de un titlu din colecţia „Corint Istorie cu blazon” – „Carol al II-lea. Regele trădat”, de Lilly Marcou. Acest volum este urmat în clasament de „ISIS. Califatul terorii”, de Loretta Napoleoni. Pe locul al patrulea în topul vânzărilor se situează volumul „Four. O antologie Divergent”, de Veronica Roth, iar pe locul al cincilea, „Moscova, 1941. Sfârşitul Blitzkreig-ului”, de Rodric Braithwaite.

Ajuns la cea de-a X-a ediţie, Bookfest este unul dintre cele mai importante saloane de carte din România. La ediţia precedentă, circa 100.000 de vizitatori au trecut pe la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, luând parte la peste 300 de evenimente (lansări, dezbateri, colocvii, concerte, evenimente pentru copii, proiecţii cinematografice şi evenimente interactive).

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*