Cel puţin cinci civili morţi în confruntările din estul Ucrainei

  • Adrian Marinescu
  • 27 aprilie 2016
  • Externe
separatisti rusi

Cel puţin cinci civili, printre care şi o femeie însărcinată, au murit şi alţi 10 au fost răniţi miercuri în confruntările din estul Ucrainei, fiind unul dintre cele mai grave incidente din ultimele luni în care au fost implicaţi civili, susţin reprezentanţi ai separatiştilor proruşi, potrivit AP.

Victimele se aflau în maşini la un punct de control din localitatea Olenivka, aşteptând să treacă de cealaltă parte a frontierei stabilite între regiunea Donbas şi restul Ucrainei de la izbucnirea conflictului în aprilie 2014.

De-a lungul frontierei au fost instalate puncte de control şi cei care doresc să treacă dintr-o parte într-alta trebuie să depună solicitări.

Victimele îşi petrecuseră noaptea de marţi spre miercuri în maşini, aşteptând să treacă frontiera miercuri dimineaţă.

Potrivit şefului Apărării din zona separatistă, citat de agenţia de ştiri din Doneţk, Eduard Basurin, printre victimele decedate se află şi o femeie însărcinată. Basurin a acuzat forţele ucrainene de atacul de miercuri dimineaţă, dar oficialii ucraineni au negat acuzaţiile.

Andrei Lisenko, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ucrainene pe probleme militare, a declarat miercuri că cinci militari ucraineni au fost răniţi în regiunea Donbas în ultimele 24 de ore, potrivit Interfax.

„Niciunul din militarii noştri nu a murit în operaţiunile din ultimele 24 de ore, dar cinci au fost răniţi”, a declarat Lisenko într-o conferinţă de presă.

Oficialii din ambele tabere au fost obligaţi să închidă în mod regulat puncte de control de la frontiera zonei de conflict din cauza confruntărilor armate izbucnite în zonă.

Circa 9.100 de persoane au murit în conflictul din estul Ucrainei izbucnit din aprilie 2014.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *