Cel mai mare muzeu din lume, închis din cauza inundațiilor

  • Nicoleta Ungureanu
  • 3 iunie 2016
  • Externe

Cel mai mare muzeu din lume, Muzeul Luvru din Paris, a fost închis din cauza inundațiilor, la mijlocul zilei fiind de aşteptat ca nivelul fluviului Sena să atingă cota maximă, potrivit site-ului publicaţiei Temps Reel.

Douăsprezece departamente franceze se află încă sub alertă de cod portocaliu de ploi şi indundaţii, iar departamentul Seine-et-Marne, sub alertă de cod roşu.

Vineri dimineaţă, fluviul Sena a atins nivelul de 5 metri şi 58 de centimetri. Potrivit BBC News online, muzeul Luvru şi muzeul Orsay au fost închise astfel încât personalul să poată muta la loc sigur operele de artă.

Preşedintele Francois Hollande a anunțat, joi, că Franța va declara stare de catastrofă naturală în zonele afectate de inundații, în timp ce 21.700 de case au rămas fără electricitate din cauza intemperiilor.

Circa 9.200 de locuinţe au rămas fără curent electric în zona Seine-et-Marne, 6.400 în Essonne şi 1.100 în Yvelines. În regiunea centrală sunt alte 5.000 de locuinţe private de electricitate, iar în Montargis, 3.000, conform Telegrafonline.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *