Cel mai bun fotbalist din lume, Lionel Messi, și-a spălat banii printr-un offshore panamez

lionel messi

Cel mai bun fotbalist din lume, Lionel Messi, apare în documentele panameze. Acesta deține o companie în Panama înregistrată de Mossak Fonseca în anul 2012, Mega Star Enterprises Inc, relatează RISE Project.

Afacerile lui Messi cu structuri offshore se află în prezent în atenția Fiscului spaniol, care a constituit un caz de evaziune fiscală în acest sens. Dar lumea fotbalului e mult mai mare. Astfel, în Anglia, au ieșit la iveală acuzații de dare de mită care au zguduit FIFA, federația internațională care reglementeză regulamentul și competițiile de fotbal.

Documentele din Panama indică faptul că firma de avocatură a lui Juan Pedro Damiani, membru în comisia de etică a FIFA, are relații de afaceri cu persoane implicate în scandalul FIFA – mai precis cu fostul vicepreședinte Eugenio Figueredo, care ar fi primit mită pentru acordarea unor drepturi de televizare. Documentele arată că firma de avocatură a lui Damiani din Uruguay a reprezentat un offshore conectat la Hugo și Mariano Jinkis, tată și fiu, acuzați că ar fi dat mită pentru a câștiga drepturile de televizare ale evenimentelor fotbalistice din America Latină. Damiani mai reprezintă șapte companii care au legături cu Figueredo.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *