Ultimele Știri

Cel de-al doilea pod de la Mihai Bravu ar putea fi finalizat într-o lună

Primăria Capitalei a finalizat în proporție de circa 95% și cel de-al doilea pod ce alcătuiește pasajul suprateran de la Mihai Bravu, peste Dâmbovița, potrivit unui comunicat emis miercuri de municipalitate. Cel de-al doilea pod ar putea fi finalizat astfel la aproximativ 5 luni distanță de la inaugurarea celui dintâi, de la data de 1 iulie 2014. Termenul oficial de finalizare a lucrări este luna decembrie, ceea e înseamnă că ar putea fi finalizat mai devreme decât a fost stabilit.

Aflat la fața locului, unde au loc lucrările, primarul capitalei, Sorin Oprescu a declarat că podul ar putea fi gata în circa o lună dacă vor fi condiții meteo favorabile în această perioadă de timp: „Ne apropiem cu pași repezi de finalizarea celui de-al doilea pod, și sperăm ca într-o lună, o lună jumătate acesta să fie redat circulației. În prezent, se toarnă betonul și se lucrează la hidroizolație, iar săptămâna viitoare se va turna asfaltul și va fi definitivată vopsitoria arcelor metalice. Au inceput deja testele de încărcare astfel încât pasajul să respecte cerințele din proiect. Sunt mulțumit de ritmul lucrărilor și este important de menționat că  au trecut doar patru luni de la începerea lucrărilor la cel de-al doilea pod și iată că acum acesta este finalizat în proporție de 95%. Finalizarea Pasajului Mihai Bravu reprezintă un pas important în creșterea capacității de trafic pe inelul principal”, a explicat Oprescu.

Să nu ne lăsăm însă păcăliți de aceste vești bune, întrucât ambele poduri trebuiau terminate în urmă cu 2 ani, în vara anului 2012, însă contractul cu primul constructor a fost reziliat fiindcă firma a intrat în insolvență.  Pentru cele două pasaje municipalitatea plătește circa 180 milioane lei.

Pasajul suprateran de la Mihai Bravu este alcătuit din două poduri supraterane paralele pe direcția Inelului Principal de Circulație (Șoseaua Mihai Bravu, Calea Văcărești), de câte 2 benzi de circulație pentru fiecare sens.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*