Ultimele Știri

Cei 22 de kilometri ai autostrăzii Sibiu-Orăștie, numită ”autostrada scufundată”, au fost deschiși circulației

Cei 22 de kilometri ai lotului 3 al autostrăzii Sibiu-Orăștie, numită ”autostrada scufundată” din cauza problemelor anterioare grave de structură, au fost deschiși circulației, conform profit.ro.

Aceasta este prima lucrare în regie proprie a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNNAIR).

„Am finalizat lucrările la Orăștie – Sibiu în regie proprie. A fost un proiect care ne-a pus la încercare, o piatră de încercare atât pentru echipa care a lucrat efectiv – ingineri, responsabili cu calitatea, mecanici, șoferi, muncitori – dar mai ales pentru echipa care a manageriat acest proiect. Orăștie – Sibiu a fost – acum pot vorbi la trecut de «groapa» de la Cunța – un proiect de care, la început, am fost șocat, indignat și, mai apoi, determinat să-l finalizez”, a declarat directorul general al Companiei, Cătălin Homor.

Lotul 3 a fost inaugurat în noiembrie 2014, cu două zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, însă a fost închis în 2015 din cauză că au apărut fisuri și denivelări grave pe carosabil.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*