Ultimele Știri

Cea mai mare gară subterană din Asia şi a doua ca mărime din lume va fi inaugurată în China

tren

Cea mai mare gară subterană din Asia şi a doua ca mărime din lume va fi inaugurată miercuri în oraşul chinez Shenzhen, unde săptămâna trecută a avut loc o alunecare de teren masivă în urma căreia zeci de persoane sunt dispărute.

Potrivit agenţiei de presă China Nouă, gara subterană Futian, construită în centrul oraşului Shenzhen, va avea suprafaţa de 147.000 de metri pătraţi, echivalentul a 21 de terenuri de fotbal.

Prin construirea acestui nod feroviar, trenurile de mare viteză vor străbate distanţa dintre Guangzhou şi Hong Kong în doar 30 de minute. Durata călătoriei între Shenzhen şi Hong Kong va fi de doar 15 minute.

Gara subterană va avea trei niveluri, cu săli de aşteptare de câte 1.200 de locuri, astfel că peste 3.500 de pasageri vor putea aştepta lejer trenurile.

Aceasta va fi cea mai mare gară subterană din Asia şi a doua ca mărime din lume, după Gara centrală (Grand) din oraşul american New York.

Inaugurarea gării din Shenzhen este eclipsată de o recentă alunecare de teren produsă într-o zonă industrială din acelaşi oraş. Peste 30 de clădiri, inclusiv blocuri de locuinţe, au fost înghiţite de un imens val de pământ săptămâna trecută. Zeci de persoane sunt dispărute în urma dezastrului, provocat de construirea clădirilor într-o zonă instabilă.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*