Ultimele Știri

Ce vor face aleşii cu banii primiţi la majorarea salariului

parlamentul romaniei

Ce vor face aleşii cu banii primiţi la majorarea salariilor? Unii membri ai conducerilor Camerei Deputaţilor şi Senatului spun că îşi vor dona indemnizaţiile, alţii spun că nu au de ce, iar alţii spun că nu s-au gândit ce vor face cu banii.

Modelul lui Victor Ponta a stârnit tot felul de reacţii, astfel, unii dintre aleşi îl acuză de „populism”.

Deputatul PSD Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a spus că nu s-a gândit ce o să facă cu banii proveniţi din majorarea salarială.

Senatorul PSD Ioan Chelaru, vicepreşedinte al Senatului, a declarat: „Eu nu intru în discuţii de natura aceasta. Nu uitaţi că în Biroul Permanent funcţiile sunt alese în fiecare toamnă. Nu fac comentarii inutile pe subiecte care nu sunt de mare importanţă.”

Deputatul PSD Petru Vlase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a spus că îşi va dona salariul de parlamentar, fără să spună unde. “Deja îmi donez salariul şi mai mult decât atât”. Şi deputatul PNL, Cristian Buican, secretar al Camerei Deputaţilor, a spus că îşi donează tot salariul de parlamentar oamenilor care vin la cabinetul său parlamentar şi nu au din ce să trăiască.

Senatorul PNL, Cristian Bodea, chestor al Senatului, nu vede însă rostul donării salariului, având în vedere că este unul “normal pentru responsabilităţile demnitarilor” şi a arătat că Victor Ponta îşi donează salariul fie pentru că are resurse suplimentare, fie din populism.

Salariile demnitarilor vor creşte de la 1 august, potrivit ordonanţei 14/2015. De această majorare a salariilor beneficiază, între alţii, preşedintele României, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, membrii Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, adică vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii, miniştrii, consilierii prezidenţiali, Avocatul Poporului.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*