Ultimele Știri

Ce vor alege votanţii din Republica Moldova: UE sau pe Putin?

Importanța alegerilor parlamentare din Republica Moldova reprezintă un punct de cotitură pentru frații de peste Prut, fiind catalogat ca un război între est (Rusia) și vest (UE). 

Competiţia electorală de duminică dintre forţele pro-europene şi cele pro-ruseşti a căpătat o semnificaţie deosebită, în contextul crizei din statul vecin, Ucraina, care se confruntă cu o ”invazie tacită”, datorită acțiunilor liderului de la Kremlin, Vladimir Putin. Miza alegerilor parlamentare, reprezintă consolidarea relațiilor cu Uniunea Europeană prin păstrarea coaliției de guvernare pro-UE, dar este supusă unor presiuni puternice venite de la Moscova care încearcă să schimbe cursul european al Republicii Moldova. 

 

Tabloidul The Guardian, consideră că scutinul de duminică pare a fi un sondaj prin care populaţia îşi va exprima una dintre opţiuni: îşi va continua Republica Moldova calea europeană sau se va întoarce către est.

Republica Moldova are o populaţie de 3,5 milioane de persoane şi este frecvent calificată drept cea mai săracă ţară din Europa. Chişinăul este descris de cotidianul britanic ca un oraş plin de blocuri sovietice. Dacă treci de principalele oraşe, drumurile pavate dispar rapid. Un sfert din PIB-ul statului provine din banii trimişi de muncitorii moldoveni din străinătate, mai scrie publicaţia.

Moldova este terenul de luptă dintre UE şi Rusia, consideră şi The Wall Street Journal. Publicaţia americană relatează despre o saga cu spioni în stilul Războiului Rece, cu arme, gangsteri şi serviciile ruse de securitate, care „tulbură” acest mic stat ex-sovietic înainte de alegerile parlamentare de duminică., devenite „o bătălie crucială în lupta dintre Europa şi Moscova.

Republica Moldova devine duminică terenul de luptă între Est și Vest, luptă care poate duce la păstrarea sau dispariția unității statale a fostului stat sovietic. Rusia este principalul actor care încearcă să blocheze cursul european al Republicii Moldova prin diferite acțiuni destabilizatoare. Astfel, duminică basarabenii își vor alege viitorul,  EST sau VEST?!

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*