Ultimele Știri

Ce trebuie să înveţe Guvernul român din criza grecească

romania_grecia

Nu mai e un secret că România întotdeauna a fost la conjunctura altor puteri, ţări şi oameni, iar directivele venite din exterior au fost îndeplinite cu precădere de liderii îngenunchiaţi ai României. Acum ne conduc capii UE şi ai SUA, iar românii au devenit doar o piaţă de desfacere pentru multinaţionalele lor. (Tind să cred că acesta a şi fost motivul pentru care am fost acceptaţi în UE). Între timp suntem şi vom fi văzuţi în continuare drept cetăţeni europeni de mâna a doua sau chiar a treia în marea familie europeană, iar guvernanţii noştri – nişte supuşi.

Cel mai bine vom putea sesiza acest lucru într-o analiză comparativă cu Grecia, falimentara Grecia, cu demnitatea în picioare.

României i-a fost impus de Troică să împrumute 20 de miliarde de euro(15% din PIB) în 2009, deşi datoria publică reprezenta doar 20% din PIB,  ceea ce a adus în 2010 la reformele drastice implementate de Guvern, de tăiere a salariilor cu 25% şi majorarea TVA-ului de la 19% la 24%.

La acea vreme, Traian Băsescu spunea că acestea au fost cerinţele creditorilor internaţionali, pentru a acorda ajutorul financiar pe fondul crizei economice globale. Adică FMI, BCE şi UE au cerut, iar România a îndeplinit. În actualitate, FMI-ul a învinuit guvernul român de deciziile luate la acea vreme, deoarece Fondul a sugerat oficialilor de la Bucureşti să impoziteze mai mult bogaţii şi nu reducerea salarială sau creşterea TVA.

Pe scurt, Troica s-a spălat pe mâini, iar ţapii ispăşitori sunt guvernanţii noştri. Deşi nu ştim la cine e partea de adevăr, ştim că incompetenţi sunt aleşii noştri, care au acceptat fără echivoc ca populaţia de rând să resimtă cel mai mult consecinţele crizei economice, care la rândul ei a întârziat revenirea economică a României.

Ei, bine! Acum, Grecia le refuză în nas propunerile Troicii, care sunt orientate spre plăţi suportate de mase, deşi datoria externă greacă constituie 170% din PIB. Iată câteva dintre propunerile FMI, BCE şi UE pentru Grecia:

  • majorarea TVA de la 13% la 23%,
  • creşterea vârstei de pensionare,
  • eliminarea subvenţiilor fermierilor.

Acum stau şi mă întreb cum a reuşit Grecia de-a lungul timpului să reziste asaltului creditorilor care cer tuturor ţărilor îndatorate creşterea TVA, menţinând TVA-ul de 13% la majoritatea bunurilor şi ser­viciilor. În acelaşi timp, România s-a supus în totalitate la orice scorneală venită de la creditori.

După ce Troica ne-a umilit în perioada 2009-2010, guvernanţii noştri au continuat colaborarea cu FMI, iar la începutul anului 2011 au mai împrumutat 3,6 miliarde euro, sumă completată de alte 1,4 miliarde euro de la Comisia Europeană şi 400 milioane euro de la Banca Mondială.

În total, suntem datori creditorilor cu 93.626 de milioane de euro(peste 93 de miliarde de euro), adică 44,1% din PIB şi aceasta datorită prostiei guvernelor anterioare.

La un alt capitol, Grecia falimentară oricum stă mult mai bine decât ţara noastră. Deşi îndatorate până peste cap, guvernele elene au reuşit până acum să-şi păstreze băncile naţionalizate, precum şi compania petrolieră naţională sau flota, ceea ce România nu a reuşit.

Mai mult, cele mai mari patru bănci din Grecia deţin aproximativ 12% din activele bancare româneşti, iar Banca Transilvania, cea mai mare instituţie de credit cu capital românesc, abia de ajunge la 10% din totalul activelor şi e departe de a avea sucursale în alte state.

În consecinţă, tot noi, am fost afectaţi primii de criza grecească. Numai ieri leul românesc a înregistrat cea mai mare depreciere din ultimii ani şi a scăzut cu 0,8% faţă de euro.

Între timp BNR-ul ne linişteşte că efectele pe piaţa din România sunt secundare, iar în cazul în care Grecia va ieşi din zona euro, noi nu vom fi subiectul acestor probleme, fiindcă nu suntem în zona euro (Doamne fereşte!) şi putem să privim cu calm, dar cu interes la ceea ce se întâmplă.

Stau şi mă întreb dacă BNR nu a putut gestiona situaţia de ieri bine, când Tsipras şi creditorii internaţionali abia s-au înţepat, atunci chiar nu vom fi deloc afectaţi de eventuala ieşire a Greciei din zona euro? Mi-e greu să cred acest lucru. Şi totuşi dacă marii noştri guvernatori vor avea grijă să nu păţim nimic în perioada următoare, păi până acum ce-au făcut? 

Noi, România, o ţară nemembră a zonei euro, stăpână pe moneda sa şi capabilă să emită monedă proprie de cât are nevoie, şi cu datorii mici, depindem de ordinele Troicii şi am fost până recent în topul european al ţărilor cu cel mai mare nivel al TVA. Să nu mai reamintesc că România nu a primit accepul creditorilor de a micşora TVA-ul la alimente de la 1 iunie 2015, cum nu va primi nici în cazul micşorării TVA până la 19% de la 1 ianuarie 2016.

În aceste condiţii trebuie să învăţăm de la greci, înainte de a-i compătimi. Parlamentarilor le-aş recomanda în vacanţă să meargă în Grecia şi să ia lecţii despre ce înseamnă mândrie naţională şi nevasalitate.

Comentarii prin Facebook

1 Comentariu on Ce trebuie să înveţe Guvernul român din criza grecească

  1. usurel,
    1. – Grecia a facut TVA-ul 23% la cerintele FMI si l-a scos in 01 august 2013 pentru ca toata Grecia intrase practic in faliment si era doar la o aruncatura de chibrit de a sari in aer ca un butoi cu pulbere. Litrul de benzina si motorina era 2 euro iar autostrazile erau efectiv GOALE (n-am vazut asa ceva niciodata cum mergeam singur pe autostrada de am crezut ca era inchisa – abia dupa 15 minute am mai vazut o masina, asta era in 2012-2013).
    De frica FMI-ul si guvernul de atunci au redus de urgenta TVA-ul la 9% pentru turism si 13% pentru mancare si bautura fara alcool). Intr-un singur an Grecia a ajuns pe plus si a avut un excedent de circa 1 miliard euro, care se pastreaza si acum daca nu ma insel.
    Acum FMI-ul vrea sa se revina la TVA-ul de 23% si mai mult de atat sa fie platit in avans pe un an de zile!!! Asta inseamna ca practic americanii (FMI) vor sa declanseze o sciziune sau chiar probleme de revolta sociala grave in Europa.
    Germania, Franta, Italia stau sa-si recupereze banii de la FMI; practic nu exista un „credit” pentru Grecia ci FMI plateste asa zisele „credite” (fictive – niste hotii) grecesti din zona obligatiunilor catre europeni.

    2. „alesii nostri” nu au fost „incompetenti” ci borfasi de ultima speta in frunte cu isarescu si basescu in privinta „creditului” FICTIV de 20 miliarde euro din 2009 cand bancile comerciale au tras un tun scurt de circa 1,5 miliarde euro plus multe alte dobanzi false pe un curs valutar aranjat si garantat de catre binomul basescu-isarescu; mafiotii locali de sub cupola lui basescu au avut si ei de tras cateva miliarde de furt din acel asa zis „imprumut”; FMi-ul bucuros ca putea sa faca praf o tara pe care o poate cumpara la mezat super ieftin – piata de desfacre si mai ales forta de munca in regim sclavagist pentru monpolurile corporatiste care guverneaza cu adevarat colonia Romania (codul muncii).

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*