Ce se va întâmpla cu românii din Marea Britanie, după Brexit. Negocierile care vor avea loc între autoritățile române și cele britanice

  • Nicoleta Ungureanu
  • 16 iulie 2016
  • Social
marea britanie 2

Românii din Marea Britanie sunt nesiguri în legătură cu viitorul lor în această țară, odată cu ieșirea definitivă a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Între autoritățile române și cele britanice urmează să aibă loc o serie de negocieri.

Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, s-a întâlnit joi la Londra cu reprezentanţi ai românilor care locuiesc în Marea Britanie și le-a transmis acestora că autorităţile române monitorizează cu mare atenţie eventualele incidente care pot fi considerate acţiuni xenofobe sau discriminatorii, conform știripesurse.ro.

Mai mult decât atât, acesta le-a recomandat românilor semnalarea oricăror derapaje la Ambasadei României din Regatul Unit.

Viitorul Românilor din Marea Britanie ar putea deveni chiar mai nesigur odată cu instalarea Theresei May în scaunul de premier, aceasta susținând vehement limitarea libertății de circulație.

Oficialitățile din Marea Britanie anunțau în urmă cu o săptămână că vor să limiteze accesul europenilor la muncă, inclusiv a cetățenilor români, conform știripesurse.ro. Aproape 3,7 milioane de cetăţeni din UE lucrează în prezent în Europa Occidentală, pe primele locuri fiind românii şi polonezii, potrivit datelor oficale oferite de Institutul austriac pentru Studii Economice Internaţionale (WIIW).

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *