Ce condiții trebuie să îndeplinească cei care vor să se angajeze în Poliție pe un post din sursă externă

  • Adrian Marinescu
  • 2 octombrie 2016
  • Social
  • 0
politie

Vârsta minima pentru cei care doresc să se înscrie pe cele aproape 2.400 de posturi scoase la concurs de Poliţia Română este de 18 ani, nefiind nevoie de cazier judiciar ori copii legalizate ale actelor de studiu,anunţă Inspectoratul General al Poliţiei Române(IGPR).

„Cei care doresc să se înscrie pe cele 2303 posturi de agent de poliţie scoase la concurs de Poliţia Română, trebuie să ştie că: există doar limită minima de vârstă – 18 ani; înălţimea minima a candidaţilor este 1,65 m pentru femei şi 1,70 m pentru bărbaţi; nu este nevoie de cazier judiciar; nu este nevoie de copii legalizate ale actelor de studiu şi cele de identitate, candidatul fiind obligat sa le prezinte pe cele originale; proba fizică nu mai este luată în calcul la media finală, fiind doar criteriu de departajare la nota testului scris; fişa medicală a cărei valabilitate nu a depăşit 12 luni va putea fi valorificată prin efectuarea unui set de analize mai restrâns”, se arată într-un comunicat de presă.

Poliţia Română a scos la concurs 2.397 de posturi pentru încadrare din sursă externă, 2.303 dintre acestea fiind pentru încadrare directă de agenţi în structurile de ordine publică, poliţie rutieră, poliţie transporturi şi conductori câini, se arată într-un comunicat remis, sâmbătă, agenţiei de presă MEDIAFAX de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

„Dintre cele 2.397 posturi, 2.303 sunt pentru încadrare directă de agenţi în structurile de ordine publică, poliţie rutieră, poliţie transporturi şi conductori câini. Celelalte 94 sunt pentru reîncadrarea ofiţerilor şi agenţilor de poliţie, care au avut calitatea de poliţişti şi pot fi reîncadraţi, în conformitate cu prevederile art. 9, alin.21 din Legea nr.360/2002 privind Statutul Poliţistului cu modificările şi completările ulterioare şi care au studii corespunzătoare cerinţelor postului, respectiv îndeplinesc condiţiile legale”, se notează în comunicat.

Cei care vor să devină poliţişti se pot înscrie în perioada 3-7 octombrie. Detaliile privind condiţiile de înscriere, documentaţia necesară,tematica şi bibliografia pot fi consultate pe paginile web oficiale ale structurilor teritoriale de poliţie, mai anunţă IGPR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *