Ce a discutat Cioloș cu ministrul de Externe al Ungariei despre criza refugiaților

  • George Comănescu
  • 29 ianuarie 2016
  • Politică

Premierul Dacian Cioloş l-a primit, vineri, pe ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior al Ungariei, Peter Szijjarto, context în care cei doi oficiali au exprimat poziţii similare în privinţa gestionării migraţiei, considerând esenţială consolidarea frontierelor externe ale Uniunii Europene. 

‘A avut loc şi un schimb de vederi pe teme de actualitate europeană, precum gestionarea migraţiei, principala provocare cu care se confruntă Uniunea Europeană în prezent. Cei doi oficiali au exprimat poziţii similare, considerând că este esenţială consolidarea frontierelor externe ale Uniunii’, informează un comunicat al Guvernului remis Agerpres.

Potrivit sursei citate, în cadrul discuţiilor s-a subliniat interesul reciproc pentru aprofundarea relaţiei bilaterale, cu accent pe oportunităţile cooperării economice, energetice şi în domeniul infrastructurii.

Cei doi înalţi demnitari şi-au exprimat interesul pentru dezvoltarea interconectării infrastructurii regionale, factor în măsură să contribuie la întărirea cooperării bilaterale şi la dezvoltarea regiunii Europei Centrale şi de Est, menţionează Executivul. Ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior al Ungariei, Peter Szijjarto, efectuează o vizită oficială la Bucureşti la invitaţia omologului său român.

loading...

One thought on “Ce a discutat Cioloș cu ministrul de Externe al Ungariei despre criza refugiaților

  1. …… Ii bine sa fi cu ochii pe CATAR …….. !!!!! .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *