CCR va discuta astăzi despre sesizarea lui Valeriu Zgonea privind modificarea Regulamentului Camerei Inferioare

Curtea Constituțională a României va discuta marți despre sesizarea lui Valeriu Zgonea privind modificarea Regulamentului Camerei Inferioare.

De asemenea, CCR va analiza astăzi și sesizarea de neconstituționalitate la hotărârea Camerei Deputaților privind vacantarea funcției de președinte și membru al Biroului permanent al forului, conform Agerpres.

Valeriu Zgonea a solicitat, printr-o scrisoare trimisă pe 7 iunie Biroului permanent, retragerea de pe ordinea de zi a hotărârii de modificare a Regulamentului prin care președintele Camerei Deputaților poate fi revocat mai ușor din funcție.

„Am înaintat Biroului permanent un document în care am cerut Comitetului liderilor să scoată de pe ordinea de zi un punct care, din perspectiva mea, încalcă zeci de articole ale Regulamentului și generează un precedent extrem de periculos pentru democrația din România. Nu a existat o inițiativă legislativă căreia să îi fie asimilat proiectul de hotărâre de modificare a Regulamentului Camerei (hotărârea prin care se modifică articolul privind revocarea președintelui Camerei Deputaților — n.r.). Mai pe românește, în fals, a fost introdus un punct pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților sub identitatea de PHCD 50 care nu are niciun inițiator, nicio comisie parlamentară nu l-a inițiat, niciun grup de parlamentari nu a inițiat această hotărâre de modificare a Regulamentului”, explica, săptămâna trecută, Valeriu Zgonea.

Acesta susține că secretarul general al Camerei Deputaților are obligația să identifice cum a apărut pe ordinea de zi, într-un document oficial, timp de câteva săptămâni consecutiv, un document care nu respectă prevederile legale, conform Agerpres.

„Grav este că cel care astăzi este gardianul respectării Regulamentului — Comisia pentru Regulament — a trimis un raport sub semnătura președintelui către Biroul permanent, acest raport nespecificând cine sunt inițiatorii, care este perioada de depunere a amendamentelor. Proiectul de hotărâre respectă aceleași proceduri pe care le respectă un proiect de lege — inițiatorii pot fi o comisie parlamentară sau un grup de parlamentari. Acest proiect trebuie să fie trimis sub semnătura inițiatorilor către Bp, care îl înregistrează, stabilește o perioadă pentru amendamente, dacă sunt avize de la alte comisii și o perioadă de depunere a raportului. Aceste trei obligații nu au fost îndeplinite”, arăta Zgonea, care menționa că majoritatea celor care au fost demiși sau revocați dintr-o funcție publică printr-o ilegalitate au câștigat procese în contencios administrativ.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *