Ultimele Știri

Cati și Costoiu se acuză reciproc de corupție!

După ce procurorii DNA au informat-o pe senatoarea PSD, Ecaterina Andronescu, că va fi anchetată pentru luare de mită, trafic de influență, abuz în serviciu și spălare de bani în scandalosul  dosar „Microsoft”, politiciana se arată profund indignată de cutezanța procurorilor de a o acuza de  o nouă faptă de corupție, privind fosta Bază Cutezătorii, tocmai pe ea care declară că „niciodată de la nimeni nu am pretins, nu am luat vreun ban. Mi se pare culmea culmilor. Îmi dau foc în piața publică dacă cineva îmi pune în cârcă asemenea lucruri”, încercând să arunce vina, în acest caz, pe un alt pesedist, Mihnea Costoiu, care după spusele Ecaterinei Andronescu, i-ar fi falsificat semnătura acesteia pentru prelungirea contractului dintre stat  şi Pescariu, în 2009, cu  încă 25 de ani.

Povestea acestui contract fraudulos a început în 2004, când Eugen Bejinariu, care se afla la vremea aceea sub coordonarea Secretariatului General al Guvernului, a încheiat un contract  de închiriere  cu Dinu Pescariu, prin care „Baza Cutezătorii” era oferită de stat Fundației „Dinu Pescariu”, pentru  minuscula sumă  de numai 9000 de euro pe lună, timp de zece ani, suprafața având aproape 60.000 de metrii pătrați, și fiind în zona de nord a Bucureștiului.

În prezent, a fost descoperită o anexă a acestui contract, prin care, din 2009, Ecaterina Andronescu a semnat pentru prelungirea acestuia cu încă 25 de ani, însă valoarea chiriei a rămas aceeași din 2004, adică tot 9000 de euro pe lună. Astfel, conform actului adițional la contractul inițial, sus-pușii din minister primesc un număr de abonamente la centrul spa al  fostului sportiv român, iar clauzele care îl împiedicau pe Dinu Pescariu să dispună de Baza Cutezătorii după bunul plac, au dispărut ca prin minune.

Baza Cutezatorii, controlată în totalitate de Dinu Pescariu, este unul dintre cele mai luxoase centre sportive și de spa din Bucuresti. Ocupă peste 57.000 de metri pătrați pe malul Lacului Tei, în zona Barbu Văcărescu – Floreasca și are piscine, terenuri de tenis, centru spa, teren de squash și localuri.

Oare, procurorii vor face lumină  în acest caz, sau mai marii țării se vor duce la SPA-ul lui Dinu Pescariu, până în 2034, când celebrul contract va expira?

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*