Cătălina Ponor: Preţuiţi ce aveţi. Va dura ceva până se va mai naşte următoarea campioana olimpică

  • Adelina Mitrache
  • 16 august 2016
  • Sport

Gimnasta Cătălin Ponor a publicat, marţi, o scrisoare deschisă, pe contul personal de Facebook, în care precizează că a fost afectată de comentariile negative potrivit cărora nu merita să fie prezentă la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, Brazilia. Ponor s-a clasat pe 7 în finala de la bârnă.

„A fost o zi extrem de grea şi tensionată pentru mine. Sunt ani de muncă în spate, nivelul a crescut, gimnastica nu mai e ce era înainte. Acum ori câştigi cu acrobatică foarte dificilă ori cu artistica făcută perfect. Eu am încercat să le combin şi am greşit pentru că presiunea a fost extrem de mare. Fiind singura gimnastă care a reprezentat România, trebuia să mulţumesc într-un fel sau altul pe toată lumea chiar dacă nu mai aveam nimic de dovedit, poate doar mie să îmi mai dovedesc încă o dată că pot! Îmi pare rău că atunci când mi-am dat seama ca integralul a ieşit prost nu am făcut şi coborârea care a fost pregătită pentru finală.

Aş zice chiar că m-am simţit mai în formă decât la 16 ani. Şi aş fi putut dacă nu simţeam ca o mână care voia să mă dea jos de pe aparat toate comentariile şi undele negative că nu meritam să fiu la Olimpiadă. Mi-am dorit prea mult, mi s-a rupt sufletul, am plâns toată noaptea şi la un moment dat voiam să mă opresc şi nu puteam, nu mi-a fost uşor să nu pun la suflet tot ce vedeam sau auzeam în jurul meu şi în reţelele de socializare sau presă şi nu îmi este uşor nici în continuare.

Oare la 29 de ani sunt babă, când sunt „N” gimnaste în lumea asta trecute de 30 de ani? Dar e mai greu de ştiut fiindcă nu toate au rezultate care să le ţină lumea minte! Urâtă? Poate sunt, nu ştiu, nu toată lumea e fotomodel, nici nu am fost şi nici nu sunt un sportiv stil pitzi să nu pot sta fără unghii false, fără păr vopsit, gene false sau mai ştiu ei ce minunăţii de genul, fiindcă sunt prea concentrată la ce am de făcut !

Scorpie? Din păcate aici am să vă spun cu mâna pe inimă că multă lume după ce mă cunoaşte pesonal îşi retrage cuvintele, pentru că de foarte multe ori chiar dacă nu arăt, sunt o persoană mai mult decât săritoare, nu port pică, nu port ură, nu îmi doresc ca altul să se lovească sau să păţească ceva, întotdeauna am fost acolo atunci când a fost nevoie de mine, dar asta ştiu numai acele persoane care îmi sunt alături şi la bine şi la rău, nu persoanele false care acum îti zâmbesc şi după câteva secunde se întorc cu spatele şi te bârfesc fiindcă nu te suportă!

Fiţoasă? Faptul ca am o mască pusă când mă antrenez sau când sunt în concurs dovedeşte cât de mult îmi doresc să fac ceva, dar persoanele frustrate nu vor vedea niciodată adevărata faţă a mea, iar cei care ajung să mă cunoască chiar şi pentru prima oară îmi spun ……Mă crezi că nu am crezut o secundă că eşti aşa cu bun simţ şi atât de cumsecade?”, a precizat Ponor pe Facebook.

Gimnasta română este de părere că va trece mult timp până când va apărea o nouă campioană olimpică România.

„Începând cu anul 2003, oare cine a făcut parte din echipă până în prezent? Oare rezultatele cele mai bune din 2003 -2004 ale cui au fost? În 2005, cine a reprezentat România şi a venit cu medalie de bronz la Mondiale când toată echipa era dată afară din lot? Cine a fost lângă fetele din 2006 la Europene? Cine s-a întors în mai 2007 din pauza de 8 luni, ca în 3 luni sî îşi revină pentru Mondiale şi să ajute într-un fel sau altul echipa? Oare în 2011 cine a revenit după 4 ani şi o intervenţie la inimă tot pentru a ajuta echipa la Tokyo să se califice la Olimpiada unde am plecat singură, fără Sandra, cu fete fără experienţă şi mi-am călcat pe orice principiu că veneam dintr-o echipă campioană olimpică şi mi-am asumat din nou un aşa zis eşec, să ne întoarcem fără medalii de la Mondiale? Şi atunci am reuşit să ajut echipa să vină pe locul 4? Oare cine? Oare în 2012 împreună cu Sandra cine a condus echipa să vină pe locul 1 la Europene încercând să dea exemplu celor mici cum să fie unite ca şi echipă? Oare la Olimpiadă unde toată lumea spunea, inclusiv antrenorii, că noi nu vom ieşi pe podium din cauză că Larisa este accidentată, oare cine a tras şi cu dinţii din nou cu Sandra pentru echipă ca să ieşim în primii 3? Oare acum după ce nu mai aveam nimic de dovedit cine a revenit după 3 ani de pauză din nou să încerce să ajute această echipă care se vedea de la Mondialul din 2014 că ceva nu funcţionează?

După ce m-am operat şi am tras 5 luni cu dinţii de mine când antrenorii îmi spuneau că fac de fapt fiţe şi că nu vreau să mă duc la recalificări, că nu mă doare nimic chiar dacă plângeam de durere în sală şi din ianuarie până în ultima săptămână înainte de primul concurs mi-am tot rupt gamba fiindcă încercam din răsputeri să îmi revin să ajut echipa la test event. Oare cine a fost nebuna care s-a apucat să facă sărituri direct în concurs la recalificări încât era să îşi rupă picioarele, numai să mai bage un punct în plus echipei şi să nu ne facem de rahat că ne bate până şi cea mai slabă echipă din concurs?
Oare toate astea nu contează? Oare toţi aceşti ani e ca şi cum nu am făcut nimic pentru echipă? Se pare că mulţi au uitat de câţi ani sunt eu în gimnastică, se pare că mulţi au pierdut respectul faţă de un sportiv care şi-a dedicat toată viaţa unui sport, sacrificând tot ce înseamnă viaţa unui om numai sa simtă rodul muncii lui de 25 de ani şi să facă mii de români să se simtă mândri!

Uneori mă simt mult mai apreciată de străini, de oameni care nu au o picătură de sânge român în vene, dar care plâng pentru mine, odată cu mine şi care şi-au dorit mai mult decât mulţi români ca eu să pot să fac un rezultat şi la această Olimpiadă dar, pardon de expresie, mulţi au aruncat cu pietre când au aflat că voi concura pentru România la a 3-a mea Olimpiadă, pardon din nou, a 3-a Olimpiadă, să o mai zic o data!!!! Aaaa, să nu uităm cică au ieşit şi 5 medalii olimpice! Unii nu mai sunt impresionaţi de acest rezultat fiindcă au fost învătaţi prost şi îl vad ca pe trecut. Aşa e, a fost acum ceva timp în urmă, dar uitaţi-vă bine, personal eu nu văd ca în viitorul apropiat să mai facă vreo gimnastă un asemenea rezultat! Un sfat… Preţuiţi ce aveţi, cât mai aveţi, că va dura ceva până se va mai naşte următoarea triplă campioană olimpică!”, a spus Ponor.

Cătălina Ponor a încheiat scrisoarea cu mulţumiri adresate persoanelor care au susţinut-o în carieră.

„Oricum din toată experienţa asta vreau să le mulţumesc tuturor celor care au fost lângă mine la fiecare pas: părinţilor în primul rând, care şi-au făcut datoria pe deplin şi m-au susţinut necondiţionat, domnului Lucian, pe care mulţi l-au criticat şi care a avut parte de multe eşecuri alături de o echipă la care personal nu am văzut dorinţă imensă de a face ceva cum era generaţia 2004, dar el totuşi a rămas lângă noi, a rămas şi a luptat pentru onoarea lui ca antrenor de 18 ani la lotul naţional, dar care nu are parte de respect din partea tuturor colegilor, pentru onoarea României, a luptat cu speranţa că se poate dar din păcate nu a avut cu cine. Mihaelei Dobranici, doctora lotului, care şi ea a fost criticată fără motiv şi care a pus suflet pentru fiecare fată din lotul acela sau acesta că nici nu mai ştiu exact dacă este un lot. Lui Toma Vasilescu, fizioterapeutul, care numai el ştie cât s-a chinuit cu tendonul ăsta al meu problematic, dându-i bătăi de cap zilnic, problemă care şi în momentul de faţă există! Lui Florin Astefanei care se tot chinuia cu spatele ăsta al meu cu hernii şi fisuri pe inele să mai scoată din durere şi să mă lase să lucrez. Fanilor adevăraţi care au mers cu mine din clipa în care am intrat în lot şi m-au susţinut indiferent de situaţie, că a fost bine sau că a fost rău, ei au fost mereu acolo gata să îmi trimită gânduri bune şi încurajări. Vă mulţumesc, oameni frumoşi, că aţi avut încredere în mine până la capăt! Să nu uit de doamna Mariana şi domnul Bellu, care mereu m-au încurajat chiar dacă nu au fost în sală şi nu m-au antrenat în ultima perioadă, aşa cum au crezut unii, dar care mi-au trimis mesaje de încurajare fiindcă inclusiv ei îşi dădeau seama că mă antrenez ca şi singură. De ce spun asta? Fiindcă o jumătate din antrenori erau antrenori personali şi au preferat să încurajeze numai pe cine au dorit, iar cealaltă jumătate de antrenori erau jumătate cu mine, jumătate cu restul. 3 fete au fost alături de mine şi m-au susţinut, restul 7 într-o altă bisericuţă!

Sunt obişnuită să câştig, dar sunt şi om, şi orice om greşeşte, nu sunt făcută din metal ca un robot să nu am suflet, sentimente sau să fac totul perfect! Sunt mândră de ce am realizat, chiar dacă nu am reuşit să iau o medalie oricare ar fi fost ea, pentru mine să ajung la 29 de ani cu 25 ani de carieră, 5 medalii olimpice la a 3-a olimpiadă, e o realizare imensă! Cu mâna pe inimă vă spun că nu renunţ şi tot ce s-a întâmplat până acum mă face să mă gândesc serios la Tokyo 2020. Cu stimă şi respect, tripla campioană olimpică Cătălina Ponor”, se arată în postarea sportivei.

România rămâne fără medalii olimpice la gimnastică după 44 de ani. De la Montreal 1976 şi până la Londra 2012 inclusiv, România a câştigat cel puţin o medalie de aur. Cătălina Ponor (28 de ani) are cinci medalii la Jocurile Olimpice în palmares: trei de aur la Atena în 2004, una de argint şi una de bronz în 2012 la Londra.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *