Cătălin Cherecheș a scris pe un bilețel suma pe care o voia ca mită, banii fiind primiți în biroul său

catalin chereches primar baia mare

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a scris pe un bilețel suma pe care o voia drept mită în schimbul finanțării Fotbal Club Municipal Baia Mare (FCM Baia Mare), banii fiind primiți de edil chiar în biroul său, se arată în referatul DNA cu propunerea de arestare preventivă a lui Cherecheș.

Cherecheș a scris pe un bilețel ce sumă vrea în schimbul finanțării clubului.

„În cursul lunii martie 2015, i-a înmânat inculpatului Cherecheș Cătălin suma de 50.000 lei în biroul său din primărie. Suma i-a fost remisă primarului la momentul la care FCM Baia Mare a încasat de la primărie suma de 150.000 lei. Denunțătorul a arătat că, cu câteva zile înainte de virarea sumei de bani, s-a întâlnit cu primarul Cherecheș Cătălin, care i-a arătat un bilețel pe care era scrisă suma de 50.000 lei, ocazie cu care i-a transmis că în ziua respectivă îi plătește avansul de 150.000 lei și că din avansul respectiv trebuie să-i ducă acea sumă de bani. Conform celor susținute de denunțător, primarul i-a spus că dacă nu este de acord să îi remită suma respectivă, nu îi mai dă niciun ban”, se arată în documentul citat.

De asemenea, Cherecheș a cerut ulterior alte două tranșe de bani de câte 10.000 de lei, în contexte similare.

„Denunțătorul a precizat că în luna iulie 2015, după ce Primăria municipiului Baia Mare i-a virat suma de aproximativ 70-80.000 lei, a fost contactat telefonic de către (…), care i-a comunicat că a discutat cu inculpatul Cherecheș Cătălin și acesta a spus că o poate rezolva cu suma de 10.000 lei (…). Înțelegând că este vorba de o nouă solicitare formulată de inculpatul Cherecheș Cătălin de a-i remite o parte din banii virați de primărie, i-a dat lui (…), prin intermediul lui (…) — angajată la (…), suma de 10.000 lei. În data de 24 august 2015, s-a aprobat, la inițiativa inculpatului Cherecheș Cătălin, de către Consiliul local al municipiului Baia Mare, finanțarea clubului cu suma de 600.000 lei, din care a primit aproximativ 300.000 lei. Din această sumă i-a remis personal inculpatului Cherecheș Cătălin suma de 10.000 lei, undeva în cursul lunii septembrie 2015, înmânarea având loc în biroul primarului”, se mai arată în referat.

Denunțătorul le-a spus procurorilor că, „în ultima perioadă”, Cherecheș i-a transmis că alocă suma de 1.000.000 lei clubului de fotbal dacă cesionează pe numele unei anumite persoane o societate comercială.

Potrivit probelor de la dosar, la data de 14 aprilie, pentru susținerea financiară a FCM Baia Mare de către municipiul Baia Mare cu suma de 1.000.000 lei/1.200.000 lei, Cherecheș a cerut 400.000 lei dintr-o sponsorizare totală de 600.000 lei pe care clubul a obținut-o de la o societate, iar cu privire la remiterea banilor, primarul a spus ca din bancă să nu se scoată sume mari de bani, ci sume de 20.000—30.000 lei .

„În esență, inculpatul Cherecheș Cătălin i-a spus denunțătorului să îi dea o parte din banii solicitați cu titlul de mită, (…) pentru ‘o datorie’. La data mai sus menționată (…) a scos din bancă suma de 22.325 lei pe care a schimbat în euro, obținând suma de 5.000 euro, pe care i-a înmânat-o lui (…). La data de 26.04.2016, în baza aceleiași înțelegeri, inculpatul Cherecheș Cătălin a primit cu titlul de mită de la (…), din suma totală de 400.000 lei pretinsă, suma de 30.000 lei. (…) La data mai sus menționată s-a procedat la organizarea unui flagrant de către organele de urmărire penală. În biroul inculpatului Cherecheș Cătălin a fost identificată doar suma de 25.000 lei, primită de la (…). Până la intrarea organelor de urmărire penală în biroul inculpatului Cherecheș Cătălin pentru constatarea infracțiunii flagrante, acesta a remis (…) suma de 5.000 lei din suma mai sus menționată, acesta fiind motivul pentru care a fost găsită în biroul edilului doar suma de 25.000 lei”, explică procurorii în referat.

Procurorii DNA l-au reținut marți seară pe Cătălin Cherecheș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, el urmând să fie prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *