Ultimele Știri

Casele lui Iohannis sunt rezultatul unei acțiuni de retrocedare cu acte false

klaus

Rise Project a lansat, luni, o investigație de amploare asupra averii lui Klaus Iohannis, unde au fost dezvăluite lucruri incendiare despre acțiunile familiei președintelui României, dar presa română are lacăt la gură ca de obicei. Cea mai mare parte a proprietăților imobiliare deținute de familia Iohannis își are originea într-o retrocedare imobiliară întemeiată pe acte false.

Una dintre cele „șase” case care figurează în declarația de avere a lui Klaus Iohannis este un spațiu comercial situat în centrul istoric al Sibiului, în apropiere de Piața Mare.

Sumele de bani pe care soții Iohannis le-au câștigat, în ultimul deceniu și jumătate, din închirierea acestui spațiu comercial s-au ridicat la circa 320.000 de euro și au reprezentat, în această perioadă, principala sursă de venit a celor doi.

Cum a fost obținut spațiul comercial

Soții Iohannis nu dețin acest spațiu comercial de unii singuri, ci, în cote egale, împreună cu o altă familie, pe nume Baștea.

La sfârșitul anilor 1990, familiile Baștea și Iohannis au fost protagonistele unui proces de retrocedare prin care au revendicat și au obținut de la stat două clădiri din centrul Sibiului.

La parterul uneia dintre ele, se găsește spațiul comercial invocat.

Cu excepția acestui spațiu comercial, nicio altă parte din cele două clădiri retrocedate nu a putut fi valorificată de Baștea și Iohannis – în ciuda proceselor inițiate în acest scop, întinse de-a lungul a mai bine de un deceniu.

Cele două clădiri retrocedate se alfaseră în proprietatea publică timp de trei decenii: din 1962, respectiv din 1964, când au fost naționalizate, până în 1999 – când au fost preluate de Baștea și Iohannis.

case_fam_iohannis_07-1024x640

O filiație fictivă

Baștea și Iohannis au avut succes în acțiunea lor de revendicare pretinzând că sunt succesorii celui care deținuse cele două clădiri înainte de naționalizare.

În realitate, nu erau. În baza relației care îi lega de proprietarul istoric al clădirilor, ar fi avut dreptul să revendice maximum o optime din averea lui, nu întregul – așa cum procedaseră.

După ce lipsa lor de legitimitate a fost descoperită, actul care le consifințise dreptul de proprietate asupra imobilelor – un certificat de moștenitor, întocmit în 1999 – a fost anulat în justiție, în 2005.

Mai mult decât atât, la mijlocul anilor 2000, ca beneficiari ilegitimi ai acestei moșteniri, Baștea și Iohannis au fost cercetați penal, fiind acuzați de uz de fals – fără să fie, în cele din urmă, trimiși în judecată.

Încă proprietari

Cu toate că certificatul de moștenitor a fost anulat în 2005, titlurile de proprietate pe care Baștea și Iohannis le-au obținut la capătul acțiunii de retrocedare din 1999 încă mai sunt, în parte, valabile.

Soții Iohannis sunt și astăzi coproprietarii spațiului comercial de pe urma căruia provine cea mai mare parte a veniturilor lor.

Citește continuarea articolului pe Rise Project!

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*