Ultimele Știri

Casa Muhle ar putea fi salvată din mâinele clanului mafiot Cârpaci

carpaci

Casa Muhle una din cele mai importante bijuterii arhitectonice din Timișoara ar putea fi salvată cu ajutorul Asociaţiei Culturale Salvaţi Patrimoniul Timişoarei şi Liga Bănăţeană. Casa Muhle a căzut pradă mafiei imobiliare din Timișoara conduse de clanul țigănesc Cârpaci, care a reușit să o deterioreze serios în urma unor reconsolidări neautorizate.

Reprezentanții asociațiilor au adunat semnături şi au făcut primul demers pentru salvarea Casei Muhle. Asociaţia Culturală Salvaţi Patrimoniul Timişoarei şi Liga Bănăţeană au depus la Consilul Judeţean Timiş o cerere pentru că CJT să declare imobilul drept unul de utilitate publică şi să treacă la expropriere. Solicitarea este însoţită de o lungă lista de semnături strânse de la timişorenii care sprijină această idee.

Acest demers s-a făcut în urmă cu ceva timp, însă abia acum a găsit într-unul dintre consilieri un susţinător, anunţă Asociaţia Salvaţi Patrimoniul Timişoarei. Este vorba de Marius Martinescu. Liberalul va depune un proiect de hotărâre de consiliu judeţean care ar putea intră pe ordinea de zi a plenului din această luna.

casa-muhle-02

Proiectul prevede, printre altele, aprobarea demarării procedurilor pentru declararea utilităţii publice de interes local a proiectului CASĂ MEMORIALĂ WILHELM şi ARPAD MUHLE şi MUZEUL ROZELOR şi ulterior parcurgerea procedurii de expropriere a imobilului (casă şi teren aferent) de pe bulevardul Mihai Viteaul nr.3, aprobarea întocmirii documentelor pentru cercetarea prealabilă de către comisia de specialitate pentru lucrări de interes local în vederea declarării utilităţii publice, aprobarea realizării documentaţiilor necesare pentru proiectul care priveşte un obiectiv cu valoare istoric-simbolică al Timişoarei şi aprobarea realizării documentaţiei pentru evaluarea Casei Muhle, pentru o justă despăgubire către actualul proprietar.
Reprezentanţii Asiciatiei Salvaţi Patrimoniul Timişoarei îşi pun toate speranţele în acest demers, după ce Consiliul Local Timişoara s-a pronunţat deja şi a hotărât că nu va cumpără imobilul, socotind preţul cerut de proprietar drept mult prea mare.

Iniţiatorii consideră că reuşită acestei acţiuni ar reprezenta încă un atu în plus în lupta Timişoarei pentru obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*