Ultimele Știri

Carnea expirată scoasă la vânzare a fost confiscată dintr-un depozit din Voluntari

Polițiștii din județul Ilfov au confiscat peste două tone și jumătate de carne expirată. Carnea expirată se afla într-un depozit din apropierea Bucureștiului, mai precis în comuna Voluntari.

Polițiștii au descoperit că etichetele arătau că produsele ar fi trebuit să fie consumate până cel târziu acum trei luni. Toată carnea a fost confiscată, iar patronul firmei a primit o amendă de 20.000 de lei şi s-a ales cu dosar penal.

Lăzile în care se aflau carnea şi produsele din carne erau depozitate corespunzator în camera frigorifică. Poliţiştii au început să verifice termenele de valabilitate și au descoperit că produsele erau expirate din ianuarie și februarie 2015.

Ce mai trist este că aceste produse erau destinate vânzării. Complexul este vizitat zilnic de sute cumpărători. Noi puteam fi cei care cumpăram această carne fără să știm că e expirată. Cât de jalnic stau lucrurile în România? Patronii vor să se îmbogățească cu orice preț, fără să se gândească câtă lume ar putea avea de suferit.

Se pare că nici la capitolul documente ale societății, această firmă nu stătea tocmai bine. Punctul de lucru al firmei funcţiona fără autorizaţie. Poliţiştii au confiscat produse de 30.000 de euro, iar patronul a primit şi o amendă de 20.000 de lei. Nereguli au fost descoperite şi la un alt depozit de carne din Bragadiru.

În urma controalelor, poliţiştii au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale în valoare de 165.000 de lei şi au confiscat peste două tone şi jumătate de carne despre care Direcţia de Sănătate Publică Ilfov a stabilit că este expirată.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*