Ultimele Știri

Carne stricată vândută la Lidl

lidl

Începând cu 29 iunie până pe 5 iulie, supermarketurile Lidl au avut oferta ‘săptămâna franțuzească’ cu o serie de produse aflate la reducere printre care și aripioare de pui marinate. 

Miercuri, în jurul orei 20:30, am asistat la un eveniment stupefiant în sediul supermarketului Lidl Doamna Ghica Plaza, unde o familie cerea răspunsuri din partea reprezentanților magazinului, care ar vinde carne stricată. Cei doi soți au cumpărat de la Lidl Doamna Ghica Plaza două casolete de aripioare de pui marinate în cursul zilei, iar la câteva ore s-au simțit rău. Aceștia i-au prezentat reprezentantului magazinului una din casoletele cu aripioare și l-au rugat să o desfacă de față cu clienții. 

Reprezentantul magazinului a încercat să îi convingă pe cei doi să nu mai vorbească de față cu clienții, vizibil iritat de tot ce s-a întâmplat, însă fără reușită. Angajatul Lidl s-a învârtit furios printre raioanele magazinului și înjura de mama focului, de parcă cei doi soți ar fi fost vinovați. 

Într-un final angajatul Lidl a desfăcut casoleta cu aripioare și a recunoscut că miroase a rânced, marfa fiind stricată deși se afla în termen de valabilitate. Cei doi soți au prezentat bonul fiscal și i-au cerut reprezentatului Lidl să le returneze banii. De față cu clienții angajatul Lidl îl ia de mână pe domn și încearcă să îi ofere un pachet de cafea și să facă uitat evenimentul, lucru care s-a întâmplat chiar sub ochii mei. 

oferta Lidl

Cei doi soți au rămas neclintiți în fața ofertelor reprezentantului Lidl, deși la un moment dat le-a pus un cărucior în brațe și i-a rugat să își aleagă ce vor din magazin, numai să nu sune la Protecția Consumatorului.

În cauză, Lidl a pus la vânzare cu o mega-reducere de 30% aripiorele de pui marinat(700g) la prețul de 6,08 lei. Se pare că Lidl vinde carne stricată în lanțurile de supermarketuri, mai exact marfa rămasă din ofertele cu prețuri la reducere cum a fost ‘săptămâna franțuzească’.  Cei doi soți au rămas și fără casoleta cu aripioare, adusă drept dovadă, și fără bani, iar mai târziu au fost nevoiți să ajungă la spital din cauza stărilor de vomă.

Lidl România este deținut de grupul german Schwarz, iar majoritatea produselor sunt aduse din import. Grupul german Schwarz a primit un credit în valoare de 900 de milioane de doalari de la Banca Mondială și Banca Central Europeană pentru a invada piețele din țările est europene. Grupul Schwarz deține rețeaua de supermarketuri Lidl și Kaufland în țara noastră. 

“În Bucureşti, aproape toate unităţile Lidl se află la câţiva paşi de o piaţă sau un magazin mai vechi”, atenţionau jurnaliştii de la The Guardian într-o amplă ancheta asupra lanțurilor de magazine Lidl. 

Această acțiune nu poate fi catalogată decât ca un act de sabotaj asupra economiei locale și distrugerea micului comerciant român. Grupul german a beneficiat de 75 milioane de dolari pentru extinderea în Bulgaria şi România, iar în 2011 a primit alte 66 de milioane de euro pentru a construi noi magazine în ţara noastră. 

Dreptul la replică – Comunicat Lidl

Drept la replică la articolul „Carne stricată vândută la Lidl”  din 9.07.2015, publicat de Presalibera.net

10.07.2015

„Referitor la articolul publicat, Lidl România aduce următoarele precizări:

Produsul la care se face referire „Aripi de pui marinate, 700g“ era  la momentul achiziției de către client în perioada de valabilitate și a fost păstrat în condiții conforme cu legislația în vigoare și conform standardelor de calitate Lidl. Produsele noastre își păstrează proprietățile atâta timp cât lanțul frigorific nu este întrerupt. Acesta trebuie respectat și de către clienți.

Produsul „Aripi de pui marinate, 700g“ nu face parte din produsele aflate în promoția Săptămâna Franțuzească, ci a fost inclus în promoția de luni, 29 iunie, cu o reducere de 20%.  La data achiziției produsului de către client, 08.07.2015, acesta avea o reducere suplimentară de 30% întrucât se apropia de ieșirea din perioada de valabilitate. Această reducere le permite clienților achiziția produselor aflate în termen de valabilitate la un preț redus față de prețul inițial, însă scurtează perioada în care clientul poate păstra produsul nepreparat.

Oferirea unui voucher/ produs cu valoare simbolică face parte din politica noastră de a ne cere scuze clienților pentru incidentele desfășurate în magazin, indiferent dacă acestea s-au produs din pricina noastră sau nu.

Clienții au la dispoziție toate instrumentele legale de reclamație, la care se adaugă și posibilitatea de a face o sesizare chiar în cadrul magazinului nostru.

Tratăm toate cazurile cu seriozitate maximă și respectăm fiecare client în parte.  Clienții care doresc returnarea produselor o pot face cu bonul de casă, primind înapoi contravaloarea acestora.

magazinul-lidl

Comentarii prin Facebook

11 Comentarii on Carne stricată vândută la Lidl

  1. Niste scandalagii. Daca erau seriosi, cumparau o mostra si apelau Protectia consumatorului.

  2. daca cei doi clienti nu tin absolut cu nimeni dar poate fi o varianta !daca cei doi soti au umblat teleleu tanase cu sacosa prin soare in caldura, bantuind prin oras…s-au alterat aripioarele din cauza caldurii? poate fi si asta un aspect?

  3. Nu mă mira nimic când vine vorba de Lidl.La magazinul din Aiud cartofi congelați se vând pe intrări la ștrand.Am încercat sa comand înainte cu 3 zile dar nu am mai putut cumpăra în 2015 dacă va puteți imagina ăsta .Menționez ca in orașul nostru nu am de unde sa cumpăr acest produs iar raftul e tot timpul gol Au pierdut un client de 1000 lei săptămânal dar nu le pasă ba mai mult rad de mine prin oraș ca le am făcut reclamații la sediul lor unde e aceeași mentalitate.

  4. Virginia Paulescu // 9 iulie 2015 at 22:31 // Răspunde

    Vanzarea acestor produse cu o reducere de 30% nu are legatura cu o anumita „saptamana”. este o modalitate a lidl de a vinde produse a caror termen de valabilitate se apropie de final.
    In cazul produselor din carne refrigerate termenul este destul de limitat iar alterarea lor poate pproveni si de la o instalatie frigo defecta.
    Oricum povestea celor 2 clienti e dubioasa si …destul de des intalnita in numeroase magazine de acest gen. El si ea cumpara carne refrigerata, merg acasa, o gatesc, le e rau…vin la magazin inapoi, nu merg la spital, aici desfac un produs ce miroase a ranced… ceea ce nu au simtit acasa, si asta dupa ce s-au plimbat cu respectivul produs prin canicula din zilele acestea.
    In plus, o gama f larga de produse lidl sunt produse de firme din romania, sub marca lor.

  5. POPA MATEI ALEX // 9 iulie 2015 at 22:36 // Răspunde

    Carnea si produsele congelate trebuie transportate in sacose frigorifice , asa cere legea , nu se intrerupe lantul frigorific , este o firma internoationala si foarte bine pusa la punct cu transportul produselor perisabile si mereu verificata si supraveghiata , plus ca carnea vanduta in Lidl este certificata si verificata , celor 2 probabil le a fost rau de la marinada sau a tinut carnea la caldura sau nu au prajito suficient , plus ca nici un angajat Lidl nu ofera nimanui bunuri sau produse fiinca nu le permite regulile interne si nu ar avea nici un interes sa o faca cat tinp produsul este in termen nu este vina comerciantului ci a celui ce produce carnea societatea putand sa prezinte acte care atesta transporturile si pastrarea produselor la temperaturile cerute de lege .
    Cei doi soti in plus nu poate sa acuze asa ceva fara a avea vreu act care sa ateste ca carnea era stricata , o analiza intr un laborator specializat si un certificat societatea poate sa dea in judecata atat pe cei care a facut aceste declarati cat si pe cei care l-au publicat pentru reclama negativa si demigrarea imagini si sa ceara despagubiri imense daca se constata o scadere de vanzare la produsele de carne, asa ca ar trebuis sa aiba grija ce declara mai ales daca nu are nici o dovada.

  6. POPA MATEI ALEX // 10 iulie 2015 at 3:30 // Răspunde

    CINE A SCRIS PORCARIA ASTA? ORI A GATIT O SI A CONSUMAT O SI LI SA FACUT RAU SI A AVUT STARI DE VOMA SI A MERS LA SPITAL ORI A DUS O INAPOI LA MAGAZIN CA PROBA? HATARATI VA CRED CA ESTE O MARE MINCIUNA SAU CEI DOI SUNT RETARDATI daca vreti sa scrieti un articol ganditil in asa fel incat sa nu va dati singuri de gol ca este o minciuna prin a face reclama proasta sau sunteti platit de concurenta?
    cum sa scrii asa ceva?:
    (Cei doi soți au rămas și fără casoleta cu aripioare, adusă drept dovadă, și fără bani, iar mai târziu au fost nevoiți să ajungă la spital din cauza stărilor de vomă. ) :)))))))))))))

  7. POPA MATEI ALEX // 10 iulie 2015 at 3:33 // Răspunde

    Poate au vomitat doar de la miros :))))))))))))) dupa cum reiese din articol :)))))))))))))

  8. Lucrez in Lidl si pot sa va spun ca daca ar fi adevarata povestea cu mita, acel coleg ar fi dat afara. Suntem foarte responsabili cu produsele noastre si cu ceea ce facem. Sub nici o forma produsul adus înapoi nu se repune in vânzare pentru simplul motiv ca a fost scos din frigider si plimbat pe afara. Reducerea de 30% pt produsele alimentare se acorda acelor produse care se apropie de termenul de expirare. Este alegerea cumpărătorului daca il ia sau nu. Eu unul cumpăr numai de la magazinul meu dar, părere personală, nu as cumpara niciodată carne condimentata. Condimentele pot ascunde chiar si o carne alterata.

  9. In primul rand, domnul cu doamna nu erau soti. In al doilea rand doamna , de etnie roma, a inceput sa faca scandal in magazin , iar domnul care mie mi se parea un baiat, probabil baiatul sau ginerele dansei , incerca sa vorbeasca calm si sa o calmeze pe doamna. Iar in al treilea rand, daca carnea avea un miros inspaimantator , de ce a mai preparat-o? Ca apoi sa vina sa se certe si sa faca atmosfera in magazin….cunosc o gramaada de persoane care fac scandaluri din astea zilnic.

  10. Produsul „Aripi de pui marinate, 700g“ nu face parte din produsele aflate în promoția Săptămâna Franțuzească, ci a fost inclus în promoția de luni, 29 iunie, cu o reducere de 20%. La data achiziției produsului de către client, 08.07.2015, acesta avea o reducere suplimentară de 30% întrucât se apropia de ieșirea din perioada de valabilitate. Această reducere le permite clienților achiziția produselor aflate în termen de valabilitate la un preț redus față de prețul inițial, însă scurtează perioada în care clientul poate păstra produsul nepreparat.

  11. Cititi doar ... // 16 august 2015 at 1:13 // Răspunde

    … ultimele trei alineate, acolo-i esenta articolului, prostovanilor!N-ati priceput nimic, de aia mancati kkt cu cisterna de 26 de ani!

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*