Ultimele Știri

Care sunt cele mai scumpe locuințe din România. Două oraşe din Transilvania conduc în topul preţurilor la apartamente

Două mari oraşe din Transilvania se află pe primele locuri în ceea ce privește mărirea prețurilor la apartamente, unul dintre acestea fiind chiar lider în acest clasament, potrivit Vocea Transilvaniei.

Preţurile cerute de proprietari ajung aici chiar şi la 1.156 de euro pe metru pătrat. Este vorba despre Cluj și Brașov, în clasament apărând și orașe precum Timişoara, Iaşi, Constanţa şi Bucureşti.

În ceea ce privește Clujul, se pare că potrivit analizei făcute de portalul specializat în afacerile imobiliare, în orașul de pe Someș, pretențiile proprietarilor s-au diminuat cu 0,4% în noiembrie (de la 1.131 la 1.126 de euro pe metru pătrat), dar se situează cu 12,2% peste nivelul consemnat în perioada similară a anului trecut (1.004 euro pe metru pătrat).

Astfel, locuințele din blocurile vechi s-au scumpit cu 1,4% în ultimele 30 de zile (de la 1.140 la 1.156 de euro pe metru pătrat), ajungând astfel la un avans de 14,9% față de sfârșitul toamnei lui 2014 (când ajungeau la 1.006 euro pe metru pătrat). Unitățile locative nou-construite, pe de altă parte, s-au ieftinit luna trecută cu 2,8% (de la 1.120 la 1.089 de euro pe metru pătrat), astfel că acum sunt cu 8,9% mai scumpe decât în urmă cu 12 luni (când atinseseră pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat), potrivit Vocea Transilvaniei.

În Brașov, după un avans de 1% în ultima lună (de la 865 la 874 de euro pe metru pătrat), apartamentele vechi se situează cu 6,8% peste nivelul consemnat în 2014 (818 euro pe metru pătrat). Locuințele din cadrul ansamblurilor rezidențiale brașovene, pe de altă parte, pot fi achiziționate acum cu 859 de euro pe metru pătrat, cu 4,3% mai puțin decât luna trecută (când se situau la o medie de 898 de euro pe metru pătrat) și cu 4,8% mai puțin decât în urmă cu 12 luni (când costau 902 euro pe metru pătrat).

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*