Ultimele Știri

Care este valoarea averii pe care a strâns-o baronul de Arad în doar 7 ani

Președintele Consiliului Județean (CJ) Arad, liberalul Nicolae Ioțcu, a fost reținut pentru 30 de zile, fiind acuzat de trafic de influență. În urma unor cercetări asupra averii președintelui, anchetatorii au descoperit că averea pe care a strâns-o Nicolae Ioțcu atinge cote imense.

Ioțcu a fost arestat după ce a fost prins în timp ce primea mită 10.000 de euro, de la un om de afaceri căruia îi promisese mijlocirea unui contract preferențial, de 1,6 milioane de euro.

Ioțcu a câștigat șefia CJ Arad în 2008 și în doar doi ani de la ocuparea acestei funcții și-a construit o vilă de 336 mp în comuna Vladimirescu. Surprinzător, un an mai târziu de la construirea acestei vile, președintele primea „donație” pentru fiul său un apartament de 217 mp, cu patru camere, în Arad, potrivit Evenimentul Zilei.

Depozitele bancare ale lui Ioțcu au crescut foarte mult în timpul celui de-al doilea mandat. Acest lucru a ridicat multe semne de întrebare, ținând cont că după un mandat de senator și trei ani de directorat în companii private, acesta ajunsese la suma de doar 1.500 de lei în depozitele bancare.

Citește și: FOTO: Neclaritățile din declarația de avere a baronului Nicolae Ioțcu, prins în flagrant cu mită de DNA

Istoricul sumelor de bani depuse în depozitele sale bancare este unul impresionant. În 2009, își deschide primele conturi de investiții, unul de peste 135.000 de lei, și altul de peste 65.000 de euro. Un an mai târziu, face un prim depozit de peste 66.000 de dolari, apoi un altul de peste 51.000 de euro, potrivit Evenimentul Zilei.

Deși anii 2012 și 2013 nu arată la fel de bine, anul 2014 vine cu peste 12.000 de euro în conturile de investiții ale lui Ioțcu, și investirea într-un fond peste 55.000 de euro. Aceste sume impresionante ar trebui să își găsească justificarea în veniturile de 4.617 lei lunar, ca președinte al CJ Arad, ținân cont că veniturile soției nu trec de 1.500 lei.

Care este secretul succesului? Procurorii DNA Timișoara ne explică:

„În cursul anului 2012, inculpatul a pretins de la administratorul unei societăţi comerciale suma de 40.000 de euro, pentru a-și exercita influența în cadrul procedurii organizate la nivelul CJ Arad, pentru atribuirea preferenţială a unui contract de achiziție publică privind «Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea SCJU Arad», în valoare de 1.600.000 de euro. Astfel, inculpatul a determinat funcționari din subordine să întocmească un caiet de sarcini preferențial și a stabilit comisia de evaluare a ofertelor depuse, influențând pe membrii comisiei, astfel încât aceștia să stabilească ca și câștigător al procedurii societatea menţionată anterior, în asociere cu o altă firmă. Urmare a acestei influențe exercitate, contractul respectiv a fost câștigat în luna octombrie 2014”.

La audieri, Ioțcu nu și-a recunoscut vina și a pledat ca fiind nevinovat.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*