Ultimele Știri

Care este semnificația religioasă a stelei cu 8 colțuri

Ideea grafică a noii sigle a Stelei vine din inițiativa lui Gigi Becali, care recunoaște steaua cu opt colțuri, ca fiind un simbol creștinesc. 

Noua siglă a Stelei va avea elemente simple de design, însă va conține o valoare simbolică, mai ales pentru finanțatorul echipei de fotbal, cunoscut drept un creștin practicant. Steaua cu cele opt colțuri de pe emblema Stelei semnifică renașterea sau regenerarea în simbolism, iar aceasta se regăsește cel mai des în religii și biserici, având o semnificație celestă.

Steaua este formată din două pătrate suprapuse, această configurație reprezentând din cele mai vechi timpuri lumina sfântă. Aceast simbol este strâns legată de apariția pe cer a stelei călăuzitoare cu opt colțuri, care a oferit vizibilitate și îndrumare magilor, până la nașterea lui Isus Hristos. Astfel, detaliul acesta este prezent în majoritatea icoanelor și pe mahramaua Maicii Domnului, iar românii colindă înaintea Crăciunului cu o stea cu 8 colțuri.

O altă conotație a noii sigle, o reprezintă cele opt puncte din vârfuri, care reprezintă Universul păzit de îngeri, conform cărților religioase.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*