Ultimele Știri

Care este legătura între moștenirea genetică și opțiunile politice

Între genetică și preferințele politice ar exista o legătură

genetica ADN

Între genetică și preferințele politice ar exista o legătură, după cum susțin autorii unui studiu publicat marți în revista British Royal Society, informează AFP.

De mai mulți ani, se conturează ideea că factori biologici, cum ar fi genele, ne pot influența parțial ideile politice, această posibilitate pasionându-i deopotrivă pe politologi, psihologi și marele public.

Cele mai multe dintre caracteristicile noastre, cum ar fi culoarea pielii sau talia, depind de genomul nostru. Dar dacă ar exista o genă a votului de stânga sau de dreapta?

Această posibilitate a fost studiată de un grup de cercetători de la Universitatea din Singapore. Aceștia au studiat genomul unui număr de 1.771 de studenți din universitatea menționată, aparținând grupului etnic Han, grup etnic principal în China (pentru a avea un grup genetic cu caracteristici similare). Ei au anunțat că rezultatele au scos în evidență o legătură între genetică și ideile politice.

Potrivit cercetătorilor, gena DRD4, care joacă un rol în transmiterea dopaminei, poate fi implicată în alegerile noastre politice, în special la femei. Dopamina influențează funcțiile neurologice, cum ar fi memoria, învățarea, creativitatea.

Afinitățile noastre politice ar putea fi astfel legate de această genă, susțin autorii studiului

Zeci de studii anterioare au stabilit deja o legătură puternică între opinia politică și unele dintre trăsăturile noastre de personalitate. Astfel, conservatorii, care au tendința de a dori ordine și o viață structurată, ar fi mult mai coerenți în modul în care iau decizii. Liberalii, în schimb, ar dovedi o mai mare toleranță față de ambiguitate și complexitate și s-ar adapta mai ușor la circumstanțe neprevăzute.

Cu toate acestea, studiul temperează aceste rezultate, menționând că tendințele politice ale fiecăruia depind și de factori conjuncturali și educaționali. „Toți acești factori trebuie să fie luați în considerare pentru a înțelege diferitele sensibilități politice”, subliniază cercetătorii, notând în același timp că „biologia nu poate fi ignorată”.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*