Captură de peste 350 de kilograme de droguri, în Otopeni

Polițiștii au confiscat 351 de kilograme de plante khat, droguri de risc și de mare risc. Acțiunea a fost susținută de polițiștii din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și procurorii DIICOT, împreună cu inspectori ai ANAF – Direcţia Generală a Vămilor.

Un bărbat de 51 de ani, din Cluj-Napoca, a fost prin în flagrant în timp introducea pe teritoriul României 22 colete care conțineau în total 351,07 kilograme de frunze khat.

„În perioada 14-15 iunie a.c., polițiștii din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au organizat o operațiune pentru depistarea unui transport de droguri de risc și de mare risc”, se arată într-un comunicat remis de Poliția Română. Acestea au fost declarate la intrarea în România ca fiind frunze de hena importate din Tanzania, utilizate în industria cosmetică.

Drogurile trebuiau să ajungă pe piaţa neagră din Marea Britanie, reţeaua infracţională fiind coordonată de către persoane de origine africană, rezidente acolo.

Această captură este una dintre cele mai mari capturi de droguri din România.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *