Capitala s-a confruntat cu cea mai mare cantitate de precipitații din ultimii 50 de ani

  • Nicoleta Ungureanu
  • 23 august 2016
  • Social

Capitala s-a confruntat, în noaptea de 22 spre 23 august, cu cea mai mare cantitate de precipitații din ultimii 50 de ani. Peste 100 de lucrători ai Apa Nova București au acționat în zona de sud a Bucureștiului.

Aflată sub atenționare de cod portocaliu de furtună, Capitala s-a confruntat în noaptea de 22 spre 23 august cu evenimente meteorologice de o deosebită amploare.

Cantitatea medie de precipitații pe suprafața municipiului București a fost de 45,5 l/mp în aproximativ 6 ore, însă nucleul ploii a fost concentrat pe o perioadă de cca. 3 ore (peste 90% din cantitatea căzută).

Cel mai afectat a fost sudul Bucureștiului, unde a fost înregistrată o valoare maximă de 74,60 l/mp. Datorită intervenției lucrătorilor Apa Nova București, ca urmare a sesizărilor cetățenilor, situația a revenit la normal în scurt timp.

Volumul de apă tranzitat prin sistemul de canalizare în cele 9 ore în care a avut efecte evenimentul pluvial a fost de cca. 4 milioane mc.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *