Canotoarea Roxana Cogianu, pe lista sportivilor care ar fi luat substanţe interzise. Cum răspunde Federaţia Română

  • Nicoleta Ungureanu
  • 15 septembrie 2016
  • Sport

Roxana Cogianu, componentă a echipajului feminin al României de opt rame cu cârmaci care a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice 2016, apare pe o nouă listă, publicată de grupul de hackeri ruşi Fancy Bear, în scandalul de dopaj.

Sportiva este enumerată printre cei care au luat substanțe interzise, însă Federația Română de Canotaj sare în apărarea acesteia și susţine că Roxana Cogianu a folosit dexametazonă în urma unei intervenţii chirurgicale

Informaţiile publicate se referă la faptul că în anul 2014, sportiva Cogianu Roxana a suferit o intervenţie chirurgicală care a necesitat un tratament medicamentos. Conform regulilor W.A.D.A., F.R. Canotaj şi sportiva menţionată au transmis documentele medicale necesare şi au informat Federaţia Internaţională de Canotaj şi W.A.D.A. Aceasta şi nimic mai mult este singura legătura a sportivei Cogianu Roxana cu situaţia prezentată în diverse medii de informare”, se arată în comunicatul emis de Federaţia Română de Canotaj.

Roxana Cogianu ar fi primit derogare din partea Agenţiei Mondiale Antidoping pentru a folosi dexametazonă, aceasta injenctându–i-se o singură dată.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă, a mărturisit că nu este la curent cu informaţiile apărute, dar, pe de altă parte, nu îşi poate explica de ce Agenţia Mondială Antidoping i-ar fi făcut favoruri unei sportive din România.

„Nu sunt la curent, pentru că nu am avut timp să citesc presa în ultimele zile. Dar, eu nu cred că este adevărat, cred că este o greşeală. Şi spun asta pentru că ştiu prin câte controale au trecut sportivii noştri anul acesta. La cum s-au pus pe europeni în ultima vreme, nu văd de ce ar fi iertat-o tocmai pe Roxana Cogianu, o sportivă din România. WADA va avea ultimul cuvânt de spus. Dacă se confirmă aceste informaţii, WADA trebuie să îşi asume şi să motiveze aceste decizii”, a declarat ministrul Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *